Italienii vor să o amendeze pe „soția” lui Kanye West. Bianca Censori, aproape goală pe stradă

Au fost făcute solicitări ca poliția italiană să o pedepsească pe noua „soție” a lui Kanye West (46 de ani), Bianca Censori (28 de ani), după ultimele ei apariții în țara catolică. Arhitecta australiană a stârnit controverse în Italia, pentru că „a mers aproape goală” pe stradă, în ultima lună, relatează tabloidul britanic Daily Mail.

Bianca Censori, soția lui Kanye, îmbrăcată într-o bustieră transparentă și o pereche de colanți gri
Bianca Censori preferă ținutele super sexy (Foto: Profimedia)

Bianca Censori, ținute indecente pe străzile din Italia

Tânăra pare să prefere hainele transparente, care îi lasă la vedere formele voluptoase și care nu acoperă mare lucru. Mulți italieni consideră că ținutele ei pot fi considerate drept „indecență publică”, acuzație care vine cu amenzi de sute sau chiar mii de euro. Până acum, Bianca Censori a scăpat  „basma curată”, însă în mediul online a fost intens criticată.

Este surprinzător că nu a fost arestată. Italia este mult mai conservatoare, în acest caz pe bună dreptate!”, a scris un utilizator, pe rețelele sociale. „Sper că Italia îi va da afară pe amândoi din țară. Nu e nevoie ca acest cuplu să polueze țara”, a scris altul, iar altcineva a fost de acord: „Complet nerespectuos față de o cultură catolică conservatoare; italienii ar fi trebuit să-i dea afară”. Conform site-ului de turism CIU Travel, italienii consideră că este „ofensator” să vadă turiști „rătăcind pe străzi în diferite stări de goliciune”. 

De asemenea, este împotriva legii să umbli în astfel de ținute, în mai multe localități italiene. „Să te plimbi în haine de plajă sau, mai rău, fără cămașă, este interzis în Italia, cu excepția cazului în care ai picioarele îngropate adânc în nisip”, explică CIU Travel.

 Kanye West și Bianca Censori, în Toscana, Italia. August 2023
Așa s-au afișat Kanye West și Bianca Censori, în Toscana (Foto: Profimedia)

Bianca a sosit în Italia cu rapperul Kanye la începutul acestei luni și a ieșit de mai multe ori pe stradă cu sânii vizibili clar sub ținutele transparente.

Conform publicației americane TMZ, West, care deține o avere de 500 de milioane de dolari, și Censori s-au căsătorit într-o ceremonie intimă în ianuarie 2023, dar încă nu au un certificat care să dovedească mariajul din punct de vedere legal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net