Lux și opulență la MET Gala 2023! Iată care au fost cele mai extravagante ținute

Cel mai așteptat eveniment monden de anul acesta, MET Gala 2023, a avut loc luni noapte, la Muzeul Metropolitan din New York. Tematica a fost sincronizată cu expoziția „Karl Lagerfeld: A Line of Beauty”, în onoarea regretatului designer care a murit în 2019. Cele mai multe vedete au mizat pe ținute albe sau negre, însă au existat și prezențe feminine mai curajoase.

Salma Hayek, Kim Kardashian, Penélope Cruz (Foto: GettyImages)
Salma Hayek, Kim Kardashian, Penélope Cruz (Foto: GettyImages)

MET Gala 2023. Cele mai frumoase ținute

Salma Hayek (56 de ani) a fost una dintre rarele pete de culoare de la MET Gala 2023. Ea optat pentru o superbă rochie Gucci, de culoare roșie. Ținuta a fost formată dintr-o bustieră roșie lucioasă cu bretele din perle, precum și o fustă purpurie strălucitoare, etajată, cu volane. Hayek, care are o avere de 200 milioane de dolari, a asortat la rochie o pereche de pantofi cu platformă, tot roșii. Pentru un ultim accent roșu, i-a ales să își coafeze părul într-o coadă de cal joasă, despărțită de trei rozete mari.

Kim Kardashian (42 de ani) s-a numărat printre cel mai bine îmbrăcate vedete de la MET Gala 2023. Bruneta, care se laudă cu o avere  de 1,2 miliarde de dolari, a ales să poarte o rochie albă de la Schiaparelli, acoperită cu 50.000 de perle cusute manual. Ținuta aduce aminte casa de modă Chanel, acolo unde Karl Lagerfeld a lucrat din 1983 până la moartea sa.

Penélope Cruz (49 de ani) a fost una dintre primele vedete care au venit pe covorul roșu de la MET Gala 2023. Actrița, care are o avere de 85 milioane de dolari, a purtat o rochie transparentă cu glugă, într-o nuanță verde-mentă, din colecția Chanel Couture din 1988. Ținuta a prezentat o fustă amplă, nasturi perlați albi și ornamente strălucitoare din paiete argintii, inclusiv logo-ul strălucitor „CC” al celebrei case de modă. A fost purtată inițial de supermodelul francez Inès de La Fressange pe podium.

J. Lo a purtat Ralph Lauren (foto GettyImages)
J. Lo a purtat Ralph Lauren (foto GettyImages)

Jennifer Lopez (53 de ani) a împărțit criticii de modă în două tabere. Unii au încadrat-o pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete, alții în topul celor mai proaste ținute de la MET Gala 2023. Cântăreața de origine portoricană, care deține o avere de 400 milioane de dolari, a optat pentru o rochie elegantă alb-negru, de la Ralph Lauren.

Anne Hathaway a optat pentru Versace (Foto: GettyImages)
Anne Hathaway a optat pentru Versace (Foto: GettyImages)

Anne Hathaway (40 de ani) a purtat o rochie ravisantă de la Versace. Ținuta de culoare albă, fără bretele, cu aplicații aurii și perle, i-a scos în evidență silueta de invidiat. Actrița din „Diavolul se îmbracă de la Prada ”, care a strâns o avere de 80 milioane de dolari, a avut o coafură și un machiaj care amintesc de anii de glorie ai actriței Brigitte Bardot.

MET Gala 2023. Cele mai bizare ținute purtate de vedete

Rihanna a șocat pe covorul roșu (Foto: GettyImages)
Rihanna a șocat pe covorul roșu (Foto: GettyImages)

Rihanna (35 de ani) este o prezență obișnuită a covorului roșu de la MET Gala. Deși mai are puțin și naște cel de-al doilea copil, artista nu a vrut să rateze nici evenimentul de anul acesta.

Cântăreața, care are o avere de 1,4 miliarde de dolari, a optat pentru o rochie dramatică de la Maison Valentino, cu o trenă lungă. În plus, a purtat o glugă structurată de culoare fildeșului, acoperită cu rozete, și ochelari de soare cu gene false aplicate pe ei.

Janelle Monáe a purtat o rochie ciudată (Foto: GettyImages)
Janelle Monáe a purtat o rochie ciudată (Foto: GettyImages)

Janelle Monáe (37 de ani) a dat-o în bară cu ținuta sa! Starul, care are o avere de 12 milioane de dolari, a optat pentru o ținută de la Thom Browne, formată din două piese. A purtat o fustă cu cerc în jurul capului, care apoi s-a drapat peste corp pentru a se transforma într-o rochie.

Lil Nas X a venit acoperit cu cristale și perle (Foto: GettyImages)
Lil Nas X a venit acoperit cu cristale și perle (Foto: GettyImages)

Lil Nas X (24 de ani) și-a acoperit tot corpul cu cristale, perle și vopsea argintie. Artistul, care deține o avere de 7 milioane de dolari, a întors toate privirile pe covorul roșu de la MET Gala 2023, cu „ ținuta” sa bizară. În picioare, extravagantul cântăreț a optat pentru o pereche de botine cu toc.

Kendall Jenner (27 de ani) a venit îmbrăcată într-un body negru, cu paiete strălucitoare. Manechinul, care se mândrește cu o avere de 60 milioane de dolari, a pozat cu fundul la vedere, pe covorul roșu.

Kendall Jenner, cu fundul la vedere (Foto: GettyImages)
Kendall Jenner, cu fundul la vedere (Foto: GettyImages)

Jared Leto s-a deghizat în pisica Choupette

Jared Leto s-a îmbrăcat în pisica lui Karl Lagerfeld (Foto: GettyImages)
Jared Leto s-a îmbrăcat în pisica lui Karl Lagerfeld (Foto: GettyImages)

Jared Leto (51 de ani) i-a șocat pe toți cei prezenți la MET Gala, anul acesta! Celebrul actor de la Hollywood, care are o avere de 90 milioane de dolari, s-a îmbrăcat precum faimoasa pisică a lui Karl Lagerfeld, Choupette. Solistul 30 Seconds to Mars  urmează să joace și să producă un film biografic al regretatului designer de modă Chanel. Pisica lui Lagerfeld a fost și ea invitată la eveniment, însă a rămas în cele din urmă acasă, din motive necunoscute.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net