Nemţoaica Natalie Horler se promovează goală

Ultima actualizare:

Reprezentanta Gemaniei la concursul ce se desfăşoară anul acesta la Malmö, în Suedia, Natalie Horler, nu a reuşit să impresioneze doar cu vocea, ci şi cu pozele deocheate pe care le-a făcut în anul 2011. Blonda şi-a etalat sânii şi fundul într-o revistă dedicată adulţilor, fără să i se pară ruşinoasă acţiunea ei.

„Da, am pozat pentru Playboy şi sunt foarte mândră de pozele respective. A fost o onoare imensă să fiu solicitată să pozez pentru o revistă atât de cunoscută", a spus cântăreaţa în vârstă de 31 de ani. Formaţia Cascada în frunte cu Natalie va urca pe scena de la Malmö sâmbătă noaptea, pentru a cânta melodia „Glorious".

Germania face parte din grupul ţărilor care participă direct în finala concursului Eurovision. Se pare că piesa interpretată de nemţoaică a stârnit niscaiva controverse, întrucât seamănă izbitor cu cea care a câştigat Eurovisionul de anul trecut, „Euphoria", a lui Loreen. Ziarul german „Bild" a scris că cele două melodii sunt identice, însă Natalie a negat acuzaţiile şi a spus că nu e vorba despre un plagiat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
elle macpherson lenjerie intima instagram jpg
Claudia Neghină este o mămică super sexy
banner wilmark jpg
banner cornel constantiniu jpg
banner offset png
banner andreea popescu jpg
cub lena enache png
Banner Radu Valcan
image
image