Sean Diddy, artist ziua și proxenet noaptea? Prințul Harry este menționat în dosar

Sean Diddy (54 de ani), pe numele său real Sean John Combs, este ținta unei anchete uriașe în SUA! Celebrul rapper, producător și actor american, care deține o avere de 1 miliard de dolari, a fost implicat într-un dosar cu trafic de persoane. Agenții federali au efectuat raiduri la proprietățile muzicianului din Los Angeles și Miami.

Sean Diddy, îmbrăcat într-un costum de culoare gri
Sean Diddy a fost acuzat de viol de o fostă iubită (Foto: Profimedia)

Doi dintre băieții lui Sean Diddy, arestați

Casa din Los Angeles a lui Sean Diddy
Casa lui Sean Diddy din Los Angeles, ținta unui raid al agenților federali (Foto: Profimedia)

Agentii Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite au descins la vilele artistului în căutarea de dovezi care să-l incrimineze. Elicoptere, vehicule SWAT şi agenţi ai forţelor de ordine au luat parte la raid.

Polițiștii au adunat probe (Foto: AFP)
Polițiștii au adunat probe (Foto: AFP)

Două persoane au fost reţinute pe una dintre proprietăţi, iar martorii spun că e vorba chiar despre băieţii acestuia, Christian (25 de ani) şi Justin (30 de ani). Ancheta a fost condusă de Biroul American de Investigații de Securitate Națională (HSI) din New York, iar o fostă iubită a lui Sean Diddy l-a dat în judecată la un tribunal federal pentru acuzații de trafic sexual. Cântărețul a declarat că este nevinovat și că acuzatorii săi urmăresc „un câștig rapid”.

Cântăreaţa R&B Cassandra Ventura l-a dat în judecată pe Sean Diddy la un tribunal federal din Manhattan la jumătatea lunii noiembrie 2023. Ea l-a acuzat că a supus-o la abuzuri fizice, sclavie sexuală şi viol pe parcursul a 10 ani.

Ventura a afirmat că artistul ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţi angajaţi de el și că filma scenele intime. Procesul vizează încălcări ale legilor privind traficul sexual şi traficul de persoane în temeiul legilor federale, din New York şi California, potrivit Newsweek.

Sean Diddy și șase dintre copiii lui
Sean Diddy are șapte copii cu patru femei diferite (Foto: Profimedia)

Nu este pentru prima dată când Sean Diddy este ținta unor astfel de acuzații. În decembrie anul trecut, o plângere civilă a fost intentată împotriva sa, artistul fiind acuzat că a luat parte la violul în grup al unei adolescente, pe care a aranjat să o transporte cu avionul de la Detroit la New York în urmă cu 20 de ani. El a negat totul, spunând că este doar o invenție a unor persoane care caută să obţină bani.

Dar, producătorul Rodney Lil Rod Jones, care a lucrat în trecut cu Diddy, a spus că i s-a ordonat să recruteze prostituate și să aibă relații intime cu ele, în fața artistului. Jones a spus că a păstrat înregistrările video pentru a documenta activitatea ilegală a rapperului.

Sean Diddy vrea să fugă din țară?

Potrivit unor surse apropiate de Sean Diddy, cunoscut în trecut ca Puff Diddy, acesta ar vrea să încerce să fugă din SUA, simțind că această anchetă i-ar putea distruge complet cariera. Atistul, cunoscut mai ales pentru cântecele „I'll Be Missing You” și I „Need a Girl”, are în palmares mai multe premii Grammy, dar și o stea pe Aleea Celebrităților din Hollywood.

Sean Diddy are șapte copii, Quincy (32 de ani), Justin, Christian, Chance (17 ani), D'Lila (17 ani) Jessie (17 ani) și Love (1 an), cu patru femei diferite, deși nu a fost căsătorit niciodată. Artistul s-a iubit cu mai multe celebrități, printre care Jennifer Lopez, Kimberly Porter, Missa Hilton și Sarah Chapman.

Prințul Harry ar fi participat la petrecerile organizate de Sean Diddy

Portret prințul Harry în costum
Numele prințului Harry apare menționat în dosarul lui Diddy (Foto: Profimedia)

Prințul Harry (39 de ani) este menționat în dosarul lui Sean Diddy, mai exact în pagina 63 a documentelor judiciare, potrivit tabloidului Daily Mail. Ducele de Sussex ar fi participat la celebrele petreceri organizate de muzician, acolo unde aveau loc orgii sexuale. „Combs era cunoscut pentru că organiza cele mai tari petreceri. Afilierea domnului Combs cu partidele de trafic sexual sponsorizate i-au oferit legitimitate și acces la celebrități precum sportivi, politicieni, artiști, muzicieni ori demnitari internaționali ca Prințul Harry”, se arată în denunț.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net