Super Bowl 2025 a fost magnet de vedete! Beyoncé a venit cu familia
A fost ploaie de vedete duminică la Super Bowl. Pe stadion s-au aflat președintele SUA, Donald Trump, dar și nume mari din industria cinematografică și muzicală. Meciul dintre Kansas City Chiefs și Philadelphia Eagles a avut loc pe Caesars Superdome din New Orleans, iar multe celebrități au vrut să ia parte la evenimentul sportiv.

Unul dintre cele mai mari evenimente sportive din lume s-a desfășurat în noaptea de duminică spre luni, la New Orleans. Philadelphia Eagles a câștigat Super Bowl-ul 2025, obținând o victorie categorică, scor 40-22, împotriva foștilor campioni de la Kansas City Chiefs.
Bradley Cooper și-a adus fiica la meci

Numeroase celebrități de la Hollywood, muzicieni și politicieni au fost prezente în tribunele stadionului. Înainte de startul meciului, actorul Jon Hamm i-a prezentat pe jucătorii de la Chiefs, în timp ce Bradley Cooper (50 de ani) a venit să îi încurajeze pe cei de la Eagles. Actorul din „Marea Mahmureală” nu a venit singur, ci alături de adorabila lui fetiță, Lea (7 ani), pe care o împarte cu fosta lui parteneră, Irina Shayk.
Cei doi au ajuns la meci la bordul unui cart de golf și au intrat rapid pe teren, unde au făcut poze și au salutat fanii. Iar dacă asta nu era suficient de adorabil, tatăl și fiica au venit îmbrăcați la fel, purtând echipamente asortate ale echipei Eagles.
Taylor Swift a fost huiduită

Printre vedetele aflate pe stadion s-au numărat Taylor Swift (35 de ani), al cărei iubit, Travis Kelce, este tight end al echipei Kansas City Chiefs. Cântăreața americană a fost huiduită de fanii echipei Philadelphia Eagles, artista fiind derutată total de aceste reacții.
La pauză, Kendrick Lamar a susținut un show spectaculos și a prezentat-o publicului pe Serena Williams, care a dansat în timpul melodiei „Not like Us”. Ea i-a transmis și un mesaj de încurajare lui Taylor Swift, pe rețelele de socializare: „Te iubesc, Taylor. Nu băga în seamă huiduielile”.
Beyoncé (43 de ani) a venit cu toată familia după ea! Ea și rapperul Jay-Z (55 de ani) au participat la Super Bowl cu copiii lor, Blue Ivy (13 ani) și Rumi Carter (7 ani). A lipsit al treilea copil al lor, Sir (7 ani).
Președintele Donald Trump a scris istorie, fiind primul președinte american în funcție care a participat la Super Bowl. A fost un moment pe care l-a împărtășit cu familia. El a fost fotografiat în tribună alături de fiica lui, Ivanka, și de fiul său, Eric. De asemenea, în public au fost observați actorii Pete Davidson și Kevin Costner.
