Actorii care au avut relații cu femei mai în vârstă decât ei. Nu le-a păsat deloc de acest aspect
În lumea showbiz-ului, relațiile între persoane cu diferențe semnificative de vârstă sunt adesea subiecte de discuție și chiar controverse. Totuși, pentru unii dintre cei mai cunoscuți actori, vârsta nu a fost niciodată un factor decisiv atunci când vine vorba de iubire. Acești bărbați celebri au demonstrat că dragostea nu ține cont de cifrele din buletin, iar relațiile lor cu femei mai în vârstă decât ei au fost exemple de respect, înțelegere și durabilitate. De la povești de dragoste care au înfruntat toate așteptările sociale, până la parteneriate care au stârnit curiozitate și speculații, acești actori au arătat că adevărata conexiune nu are vârstă.

Anghel Damian și Lia Bugnar au avut o relație timp de nouă ani
Un exemplu celebru este Anghel Damian și Lia Bugnar, care au avut o relație de 9 ani, cu o diferență de vârstă de 23 de ani între ei. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au trăit o poveste de dragoste discretă, iar Lia a subliniat că vârsta nu a fost niciodată un impediment în relația lor. Aceasta a mărturisit într-un podcast că nu i s-a părut că Anghel ar fi lăsat-o pentru a fi cu o persoană mai tânără, iar reacțiile oamenilor care au comentat relația lor au fost adesea foarte critice și răutăcioase. Cu toate acestea, pentru Lia și Anghel, iubirea a fost mult mai importantă decât vârsta.
„Nu am simțiți niciodată că el m-ar fi părăsit doar ca să fie cu o persoană mai tânără. Asta nu a fost niciodată o problemă între noi, diferența de vârstă de 23 de ani dintre noi. Nu a fost un flirt, relația noastră a ținut 9 ani. Nici o secundă nu a fost vorba de vârstă. Nu vreau să spun mai multe pentru că el nu e aici de față și poate nu vrea să discutam despre asta.
Reacția oamenilor este canibală la astfel de situații, au păreri, erau sute de oameni, cel puțin din ce am văzut pe Facebook, constituiți într-un tribunal, care vorbeau despre făptura care declanșase marele amor, despre Anghel, despre făptura care fusese lăsată de izbeliște. La toți era: <<da, pentru că este bătrână!>> Mă gândeam atunci cât de anostă să fie viața ta să te bucuri de un om care e oricum prăpădit în actele momente”, a spus regizoarea, în podcastul „E vremea mea”.
Hugh Jackman și Deborra-Lee Furness au fost împreună 27 de ani, deși ea era mai mare cu 13 ani decât el
Hugh Jackman și Deborra-Lee Furness au fost un alt cuplu faimos în care diferența de vârstă nu a constituit un obstacol. Cu 13 ani mai mare decât Hugh, Deborra a fost pentru el marea iubire, iar actorul australian a declarat de multe ori cât de norocos se simte să o aibă alături. Cei doi s-au cunoscut în 1995 pe platourile de filmare ale serialului australian Corelli și s-au căsătorit în 1996. După mulți ani în care au încercat să aibă copii, au adoptat doi copii, pe Oscar și Ava. După ce cuplul a decis să pună capăt unui mariaj de 27 de ani, anul trecut, actorul australian a fost surprins în compania cântăreței și actriței Betty Who (31 de ani). Cei doi și-au anunțat despărțirea într-un comunicat din revisa People și au specificat că va fi singura declarație pe care o vor oferi despre acest subiect.
Aaron Perry Johnson și Samantha Taylor Johnson, o poveste de iubire emoționantă

Aaron Perry Johnson, cunoscut din filmele Iluzionistul și Kick-Ass, este și el un exemplu al unui bărbat care nu a ținut cont de diferența de vârstă când a ales-o pe Samantha Taylor-Wood, o regizoare de film cu 23 de ani mai mare decât el. Cei doi s-au căsătorit în 2012, iar Samantha a renunțat la numele ei de fată, devenind Taylor-Johnson. Samantha, care a înfruntat două tipuri de cancer înainte de a-l cunoaște pe Aaron, are o poveste de viață impresionantă, iar relația lor a fost mereu subiectul speculațiilor din presă. Cei doi au împreună două fiice și sunt foarte discreți în legătură cu viața lor personală.