Alexandra Ungureanu, dezvăluiri despre iubit. Cum s-au cunoscut cei doi: „Nu trăiește în țară”
Alexandra Ungureanu, una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară, a vorbit de puține ori despre viața ei sentimentală, însă, recent, a făcut dezvăluri despre iubitul ei. Ea și cel care i-a furat inima după despărțirea de DJ Gojira au o relație la distanță.

Alexandra Ungureanu, una dintre cele mai apreciate și cunoscute artiste de la noi din țară, a fost, de-a lungul anilor, discretă cu viața sa personală și rar a vorbit despre relațiile ei sentimentale. După despărțirea de DJ Gojira, cântăreața și-a găsit fericirea în brațelele altui bărbat. Cu toate că nu a oferit prea multe detalii despre noul ei partener, acum recunoaște că este fericită și trăiește o frumoasă poveste de dragoste, chiar dacă cei doi au o relație la distanță.
„Sunt foarte fericită. Sunt într-o relație și sunt foarte bine, asta pot să vă spun. E o chestie despre care nu am vorbit public. Cu vorba bună și cu idei de colaborare (cum s-au cunoscut n.r), care s-au transformat într-o prietenie și apoi într-o relație. Nu îl știți. Nici măcar nu trăiește în țară”, a declarat Alexandra Ungureanu, pentru viva.ro.
De asemenea, cântăreața a vorbit și despre „Te cunosc de undeva”, emisiune unde concurează în acest sezon, făcând echipă alături de Keo. Potrivit artistei, telespectatorii vor avea parte de surprize și vor vedea personaje la care nu se așteptau:
Alexandra Ungureanu, detalii despre noul sezon „Te cunosc de undeva”
„Petrecem foarte mult împreună, la antrenament, la filmări, dar și individual acasă, studiind, pentru că, așa cum ziceam, îmi place să dansez, dar în ritmul meu, pe muzica pe care o prefer, dar pe care ruleta nu o să mi-o dea niciodată Sunt niște personaje la care nu v-ați gândi niciodată, nici măcar eu. E nevoie de multă concentrare, de multă autoironie, de un exercițiu pe care eu să îl uit. În momentul în care sunt pe scenă, știu cine sunt și ce am de făcut, cum am de cântat, acum trebuie să mă exprim, trebuie să uit toate astea. Și nu îmi vine natural, pentru că eu am muncit pentru asta ani de zile, deci acum trebuie să muncesc și mai mult ca să le uit. Pot să zic că experiența de cântat mă ajută să cânt corect partiturile care ne pică.
La unele piese oricum sunt trei note și farmecul momentului nu vine din cântat. Deci, e un proiect foarte greu. Am fost și în Asia Express, acum câțiva ani, uneori mă întreb dacă nu îmi e mai greu acum. Efectiv, nu știu de unde să le iau, evident că avem sprijinul antrenorilor și al colegului de echipă, care uneori se sperie mai mult decât mine. Ne încurajăm reciproc”, a spus Alexandra Ungureanu.