Alexandru Ion, copilărie marcată de divorțul părinților. Nu a păstrat legătura cu tatăl lui: „A fost un om consumat de problemele cu alcoolul”
Actorul Alexandru Ion, în prezent una dintre vocile reprezentative ale noii generații de actori români, se bucură de un real succes în cariera pe care a urmat-o. Cunoscut pentru realizările sale, dar mai puțin pentru viața personală, Alexandru Ion și-a deschis sufletul în fața celor de acasă și a vorbit despre divorțul părinților săi, care i-a marcat și schimbat traiectoria vieții.

Părinții actorului au divorțat pe când el era doar un băiețel de șase ani. Mama a suplinit și rolul patern, fiind cea mai importantă persoană din viața actorului. În schimb, tatăl acestuia a fost chinuit de patima alcoolului, astfel că după separare, actorul nu a menținut legătura cu el.
Alexandru Ion, adevăruri dure despre copilăria sa în absența tatălui
Într-un interviu detaliat, Alexandru a mărturisit cât de important a fost pentru el creșterea și educația oferite de mama sa, Silvia Groșan. O consideră „centrul gravitațional al copilăriei mele”, persoana care i-a modelat adolescența și l-a ajutat să devină omul și artistul din prezent.
„Ai mei au divorțat când aveam 6 ani, așa că modelul clasic de familie, cu ambii părinți prezenți în viața de zi cu zi, nu a fost ceva ce am trăit. Post divorț, nu am ținut legătura cu tata. A fost un om consumat de problemele cu alcoolul, cum, din păcate, s-a întâmplat la scară largă în generațiile de atunci.
Mama a fost centrul gravitațional al copilăriei mele. Ea a ținut totul laolaltă – emoțional, logistic, existențial. De la ea am învățat ce înseamnă responsabilitate, reziliență, dar și blândețe. Cumva, nu știu să explic cum, nu am resimțit niciodată absența totală a tatălui ca pe o lipsă. Era un fapt, aia era realitatea și funcționa foarte bine. Până la urmă, fiecare a făcut ce-a putut. Mama a putut tot, iar tata n-a putut mai nimic. Și spun asta dintr-un loc neîntinat de furie sau neajunsuri emoționale, ci din unul plin de echilibru și acceptare legat de parcursul meu familial”, dezvăluie Alexandru Ion, într-un interviu viva.ro.
Alexandru Ion, profund recunoscător mamei sale
I-a dedicat femeii care i-a dat viață o categorie specială pe Instagram, numită – „#zisemama – în care împărtășește experiențele pe care le are vizitând diverse țări din lume.
Relația mea cu mama este una dintre cele mai profunde și stabile constante din viața mea. „#zisemama s-a născut firesc, din dorința de a împărtăși umorul ei involuntar, remarcile spontane și modul foarte direct în care vede lumea. Pasiunea pentru teatru are altă sursă, nu a venit de la mama, pentru că legăturile ei cu acest domeniu există doar din poziția de spectator.

„Îi sunt recunoscător pentru tot ce a ținut în picioare”
De asemenea, Alexandru Ion vorbește de unde a moștenit pasiunea pentru teatru, și ce amprentă și-a lăsat mama sa.
Mai degrabă, pasiunea ei pentru teatru e moștenită de la mine. Iar prezența ei într-un spectacol profesionist este legată de un spectacol comunitar creat în cadrul ediției 2020 a festivalului Ideo Ideis, pe care l-am co-fondat când aveam 18 ani. Spectacolul, regizat de Bogdan Georgescu, documenta poveștile unor femei din Alexandria, iar ea a făcut parte din distribuție cu o naturalețe emoționantă. Momentul acela a rămas emblematic pentru că a presupus o formă de curaj și vulnerabilitate asumată, la cei 64 de ani pe care îi avea atunci, pe care doar cineva cu un simț solid al propriei identități îl poate manifesta. Îi sunt recunoscător pentru tot ce a ținut în picioare, în tăcere, fără să ceară nimic în schimb, și pentru că a fost, mereu, acolo – cu o loialitate care nu a strigat, dar s-a simțit la fiecare pas”, a adăugat actorul.



































