Anisia Gafton, cerută în căsătorie de Florin Serghei! S-a întâmplat în vacanța din Grecia!

Anisia Gafton (35 de ani), câștigătoarea show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici", este în culmea fericirii.

Actrița a rămas fără replică în momentul în care iubitul său, comediantul Florin Serghei, a cerut-o în căsătorie, după ce s-a pus în genunchi într-un peisaj de vis din Grecia, de lângă Acropole, în timp ce se aflau în vacanță! Cei doi sunt împreună de 7 ani de zile și se completează reciproc, lucrând împreună pentru conținutul pe care îl fac pentru rețelele de socializare și nu numai.

Regina Junglei este un munte de talent și este foarte iubită în mediul online, dar și atunci când apare la TV. Momentul cererii în căsătorie a fost extrem de emoționant, iar Anisia Gafton și-a etalat imediat inelul și l-a arătat fanilor, afișând un zâmbet larg și multă fericire pe chip!

Pentru că era foarte full, am zis, „Hai, Anisia, să prindem și noi un colțișor!”. Dar de la oboseală, de la muncă, de la efort, m-a luat un junghi și a trebuit să mă aplec oleacă!", a explicat comediantul Forin Serghei gestul pe care l-a făcut în Grecia, atunci când și-a cerut iubita în căsătorie.

Am spus: Da!", a anunțat și Anisia! A fost cu adevărat o vacanță cu surprize, iar de acum încolo, la întoarcere, vedeta va trebui să se ocupe și de nuntă despre care, după cum a mărturisit într-un interviu, și-ar dori să nu fie deloc un eveniment cu pretenții!

„Aș vrea să fie o caterincă totală, să se relaxeze lumea, să nu fie cu pretenții. Adică să fie distracție. Nu neapărat să apar eu într-o rochie, depinde. Să fie spontan. Cu siguranță, căsătoria își are rolul ei acolo, dar, deocamdată, noi suntem bine așa cum suntem. Eu cred că contează mai mult să te iubești decât un act. Se zice că trebuie să fii în rând cu lumea, dar eu niciodată nu am fost în rând cu lumea și mi-a fost bine. Niciodată nu am zis: „Trebuie să facem așa!”.

Ideea este ca fiecare să facă cum vrea și cum îi este bine în viață. Dacă mie îmi place căsătoria și să fiu căsătorită, foarte bine. Altui om dacă nu îi place, nu este nicio problemă. Altul poate că nu vrea să se căsătorească niciodată sau să aibă vreo relație serioasă. Trebuie să respectăm deciziile fiecăruia. V-am zis, deocamdată, nu mă văd cu o nuntă mare, dacă ar fi. Poate ceva spontan, să nu existe presiunea spus Anisia, la un moment dat, pentru ego.ro.

Este de nerecunoscut după ce și-a operat nasul

După ce s-a operat la nas, având și o problemă medicală, Anisia Gafton s-a transformat total.  În urma intervenției de micșorare a nasului, comedianta s-a confruntat și cu un val de critici din partea fanilor care au fost de părere că este mult prea schimbată în urma operației. Anisia și-a văzut însă de treabă după ce le-a transmis că nu poate să mulțumească pe toată lumea.

Asta sunt eu, fără filtru. Voiam să lămuresc câteva aspecte. Pentru că sunt o persoană sinceră și asumată, am ales să fac public faptul că mi-am făcut o operație de deviație de sept, operație pe care trebuia să mi-o fac în urmă cu ani buni, în ultima vreme s-a complicat cu nara stângă. Nu mai respiram deloc, iar pe lângă asta am ales să fac o schimbare estetică, schimbare de care eu sunt foarte mulțumită. Consider că mă întinerește câțiva ani, în ciuda părerilor unora sau altora. N-ai cum să mulțumești pe toată lumea, așa că mergem mai departe.

 Această operație de sept, cu operația estetică au mers mână în mână. Gândiți-vă invers, dacă-mi făceam doar operația estetică ce se întâmpla cu interiorul meu, adică afară frumos și înăuntru stricat, ca și cum ai avea o mașină frumoasă și înăuntru când intri are motor de trabant. E ca și cum afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul, afară o casă frumoasă și înăuntru șantier. De aceea s-a împletit foarte bine sănătatea cu esteticul. Acesta nu este rezultatul final. Rezultatul final al operației se va vedea abia peste 6 luni sau un an”, a transmis Anisia Gafton, pe Instagram, prin intermediul unui videoclip pe care l-a publicat pe social media.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net