Cât de bogat este Connect-R? „Am venit de la sub zero. Mâncam la cantina socială”

Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai populari și mai autentici artiști din România, Connect-R, a vorbit de curând despre averea lui, dar și despre vremurile grele din tinerețe când mânca la cantina socială.

Invitat într-un podcast moderat de părintele Visarion Alexa, Connect-R și-a arătat din nou latura frumoasă. Cu sufletul curat, cu o atitudine sinceră, starul muzicii românești a rememorat copilăria dificilă prin care a trecut.

„Consider că sunt bogat pentru că am venit de la sub zero. Noi mult timp am luat mâncare de la cantina socială până la 15-16 ani”, a menționat Ștefan Mihalache, cunoscut în muzica românească drept Connect-R de mai bine de două decenii.

Starul a povestit că și acum își mai amintește gustul de la acea cantină, unde tot ce „era mâncare gătită era aproape necomestibil.”

„Dar ne bucuram de salamuri, ne bucuram de pâine, de pui. Când era Crăciun sau orice sărbătoare ne dădeau pui, niște carne de porc sau dulciuri. Atunci era minunat”, a precizat artistul.

Cât de bogat este Connect-R? „Mi-am făcut o socoteală...”

Interpretul celebrelor hit-uri „Vara nu dorm”, „Tren de noapte” sau „Noi ne potrivim” se consideră acum un om bogat, atât spiritual, cât și financiar. Îndrăgitul cântăreț a fost întrebat în podcast-ul părintelui Visarion Alexa ce avere deține, iar răspunsul său a fost unul plin de haz.

„Mi-am făcut o socoteală. Sunt singur că până la sfârșitul vieții voi avea bani să-mi fac mâncare de cartofi”, a precizat Connect-R.

Ștefan Mihalache s-a născut în Voluntari, iar pe 9 iunie va schimbă prefixul. Artistul, care a debutat în hip-hopul românesc în 1997, va împlini 40 de ani. Din fericire, acest moment aniversar îl prinde într-o situație excelentă din punct de vedere al carierei, dar și al sănătății, după o perioadă în care s-a bătut cu depresia.

Sfatul lui Dan Puric pentru Connect-r. „Băi, Ștefan, ai grijă...”

Artistul se consideră satisfăcut financiar, chiar un om bogat. Îndrăgitul cântăreț simte că este într-o etapa a vieții în care nu mai trebuie să alerge după bani, ci se poate concentra să producă muzica „în profunzimea ei”. El a amintit un sfat pe care l-a primit de la Dan Puric.

„Băi, Ștefan, sunt trei etape în viața unui artist”, i-a transmis cunoscutul om de teatru și scriitor. Conform lui Puric, prima etapă este atunci când descoperi America, când ești „adolat”. În a doua fază apar suspiciunile, când te întrebi dacă ți-ar da cineva bani pentru ceea ce faci.

„Și vine a treia etapă, când treci de toate suspiciunile, de toate întrebările, și faci pur și simplu cu drag din faptul că ai descoperit muzica în profuzime ei și te bucuri de ea și cred că acolo se și oprește mai nou bucuria mea ca și artist”, a povestit Ștefan.

Connect-R rămâne unul dintre cei mai iubiți artiști din țară. De curând, cântărețul a lansat câteva piese alături de Alina Eremia, Mario Fresh sau Irina Rimes și Damian Drăghici.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net