Catrinel Sandu a respectat tradiția de Revelion. De 5 ani dă party după party în casa ei din Florida: „Nu mă prinde 12 noaptea fără bani la sutien”
Catrinel Sandu (47 de ani) s-a bucurat de sărbători în familie și a petrecut alături de prieteni atât Crăciunul cât și Revelionul. De Revelion însă Catrinel Sandu a avut casa plină și a respectat câteva tradiții fără de care nu intră niciodată în noul an. Pentru că are o casă mare, frumoasă și primitoare, de obicei, toți prietenii vor să vină acasă la celebra coregrafă care locuiește de ani buni în Florida – Sarasota.
„De 5 ani de când ne-am mutat aici în casa asta, Revelionul la noi este o tradiție, toată lumea vrea să vină la noi și sunt party-uri peste party-uri. Și de Crăciun dar mai mult de Revelion. Crăciunul l-am petrecut în familie, a fost un Crăciun superb. A venit fratele lui Steve, cu copiii, și soacra mea, și nașii Sarei, Narcisa și Călin Mocanu, cu băiețelul lor, Petru, care este finuțul meu, stau cu noi o lună. Mai avem niște prieteni, Adina și Cristi. Crăciunul l-am făcut mai restrâns dar de Revelion o să fie o nebunie”, ne-a povestit Catrinel Sandu chiar înainte cu o zi de Revelion, aflându-se în focul pregătirilor pentru petrecere.
„În afară de prietenii și rudele noastre care vin din România, vin prieteni din Texas, din Orlando, din Colorado. Se adună toată lumea la noi. E o vreme foarte frumoasă, de primăvară de România, 24-25 de grade, chiar 26 în cursul zilei, se poate merge pe plajă și întotdeauna avem party-uri mari și asta înseamnă de la 40 la 50-60 de persoane, depinde de an. Avem și dormitoare destule, ca să fie toată lumea, și cu copiii, avem sus la etaj câteva canapele care se pot întinde, se poate dormi acolo, tragem focuri de artificii. Întotdeauna merg la magazinul special și cumpăr o armată întreagă de artificii, pentru că în spate avem teren de golf și atunci este ușor să folosim artificiile aici”, ne-a mai povestit, entuziasmată, Catrinel Sandu.
Se bucură de prezența mamei sale lângă ea
Catrinel Sandu a fost răsfățată din plin de sărbători de mama ei care le-a gătit ei, familiei sale și invitaților toate bunătățile posibile de sărbători. Și pentru asta se consideră cu adevărat norocoasă!
„Sunt super norocoasă să o am pe mama aici. De Crăciun ne-a răsfățat cu tot ce se poate face, de la sarmale, piftie, salată de boeuf, pomana porcului, cârnăciori. Am fost și la magazinul internațional unde suntem prieteni cu patronul magazinului, este turc, și îi spunem dinainte ce produse românești vrem și ne aduce produsele românești. Atunci avem șansa să ne bucurăm de toate bunătățile posibile, chiar dacă suntem peste ocean”, ne-a mai spus Catrinel Sandu pentru care nu există Revelion fără tradiții. Dacă anii trecuți toată familia obișnuia să se îmbrace la fel în privința culorilor alese pentru vestimentația din noaptea dintre ani, anul asta, alegerea culorii și a hainelor a fost … la liber.
„Mă țin de mână cu Steve”
„De Revelion am niște tradiții de la care nu mă abat, strugurii sunt pentru mine. Știu că e bine să mănânci struguri în noaptea de Revelion, întotdeuna port ceva nou și în fiecare an am avut o temă, am avut diferite culori, după care ne-am îmbrăcat toți la fel. Anul ăsta nu am mai făcut chetsia asta pentru că toată lumea avea câte o părere: nu e bine să porți roșu, nu e bine să porți nu știu ce.
Anul acesta nu am mai avut o tematică a petrecerii, dar întotdeauna îmi cumpăr ceva nou de Revelion și port ceva nou, pun bani la sutien întotdeauna, nu mă prinde 12 noaptea fără bani la sutien și mai am o tradiție. Exact când numărăm: 10,9,8,7… am o tradiție, mă țin de mână cu Steve, cu fetele și cu mama, facem un cerc cu toți ca să ne prindă anul împreună fericiți, bucuroși și sănătoși, că asta e cel mai important. Cam astea sunt tradițiile; strugurii, ceva nou, bani, să fim toți împreună, focul de artificii unde se pun dorințe”, ne-a mai mărturisit Catrinel Sandu care se consideră o femeie norocoasă, împlinită și fericită.
„Chiar îi spuneam lui Steve, făcând un rezumat al anului 2024 care a fost cu de toate, și cu bune și cu mai puțin bune, dar a fost un an aglomerat. Cred că așa l-aș concluziona. În 2025 nu îmi doresc decât să fim sănătoși, liniștiți, să putem să ne ducem toate proiectele la bun sfârșit, că avem o groază de proiecte, și pe plan personal și pe plan profesional vrem să facem niște lucruri, să fie copiii bine, să fim cu toții sănătoși. În rest îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru familia minunată pe care o am, pentru job, pentru tot. Chiar sunt într-un punct al vieții mele în care sunt mai mult decât fericită și liniștită și nu îmi doresc decât să fim sănătoși ca să putem să menținem tot ceea ce avem”, ne-a mai spus coregrafa.
În noul an, Catrinel Sandu speră să fie la fel de sănătoasă, să aibă parte de liniște și să se bucure în continuare de vacanțele cu familia ei mărită.
„În 2025 îmi doresc să putem să venim acasă în vară, să putem să mai facem niște vacanțe și să putem să ne adunăm cu toți prietenii dragi pe care îi avem și aici și acasă și să fie un an cu liniște, cu fericire, cu prieteni și cu lucruri bune pentru toată lumea”, ne-a mai povestit Catrinel Sandu care și-a găsit liniștea în America de când s-a căsătorit cu medical stomatolog Steve Schroeter.