Ce a primit Mircea Badea, după ce a comandat 3 iaurturi pe o aplicație mobilă. Prezentatorul TV a luat foc: „Ce-ați făcut bă?”
Mircea Badea s-a făcut mereu remarcat prin faptul că spune întotdeauna lucrurilor pe nume, mai ales în emisiunile sale. Recent, prezentatorul TV a reușit din nou să capteze atenția fanilor.

Mircea Badea a fost prezent la Palatul Parlamentului, acolo unde Mihai Gâdea a fost gazda unei ediții speciale ale emisiunii lui difuzate la Antena 3. Cu această ocazie, soțul lui Carmen Brumă a povestit că a trecut printr-o experiență neașteptată după ce și-a comandat 3 iaurturi prin intermediul unei aplicații mobile.
„M-am gândit să-mi iau iaurt”
„M-am gândit că mi se va face foame și eu neavând niciodată răbdarea asta, mă termină nervos asta cu mâncarea… Deci eu abia aștept să se inventeze pastila aia: iei una pe zi și gata! Deci detest asta cu mâncarea, nu pot să îmi pierd timpul cu asta și prefer din alea de desfaci și gata, mănânci. Și m-am gândit eu să-mi iau iaurt. Repede așa! Eram să vin la emisiune, luam copilul care venea din excursie, dă-i și comandă. Nu aveam nici ochelarii, intru pe aplicația pe care comandam și zice: «Something is wrong, sorry». Cum sorry, bă?
Mă enervez și intru pe altă aplicație pe care nu o mai folosisem de un an. Uitasem parola, dă-i repede altă parolă, stai că îți trimit codul pe telefon, hai că bag și codul, hai că am și greșit, hai că intru să comand, în sfârșit, trei iaurturi. Bun, zic. Trei iaurturi sunt suficiente și gata”, a povestit prezentatorul emisiunii „În gura presei”.
„Nu mai comand nimic”
Ulterior, vedeta TV a dezvăluit, conform DC News, că în loc de 3 pahare cu iaurt, s-a trezit cu 3 găleți de iaurt. Deși inițial și-a pus un semn de întrebare asupra sumei prea mari, Mircea Badea și-a dat seama de ce a plătit atât de mult, în momentul în care i-a ajuns comanda.
„Sună apoi la ușă. Era unul cu niște găleți. Ce ați făcut, bă? Mi s-a părut mie că totuși era cam scump ce am comandat, dar am zis că asta e. Au venit unii cu gălețile de iaurt, trei găleți. Zic: «Asta pentru ce»? «Păi e iaurtul dumneavoastră». Acum trebuie să fac cumva să scap de el. Nu mai comand nimic. Fără ochelari, numai…”, a încheiat el.