Ce spune iubita lui Dinu Maxer despre o posibilă căsătorie cu artistul! Bruneta a dat totul din casă

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Dinu Maxer (49 de ani) înflorește în brațele Magdalenei Chihaia, după divorțul tacit de Deea Maxer (33 de ani), femeia cu care s-a iubit timp de 18 ani și cu care a fost căsătorit 14 ani. Contactată de Click!, actrița ne-a dezvăluit ce planuri de viitor are împreună cu solistul.

Dinu Maxer și noua sa parteneră de viață sunt împreună peste tot. Toată vara au fost pe Litoralul românesc, unde au lucrat împreună, iar după ce s-a terminat proiectul estival, au revenit în forță în Capitală pentru alte proiecte.

Idila lor amoroasă evoluează destul de rapid…și-au cunoscut familiile, apropiații, iar Magdalena i-a cunoscut copiii lui Dinu. Însă, bruneta ne-a dezvăluit că nu vor să își oficializeze relația încă în fața lui Dumnezeu.

„Nu am de gând să mă mărit prea curând. Nici nu se pune problema atât de repede. Dinu abia a divorțat, deci este exclus. Evident că mi-aș dori, la un moment dat, să se ducă relația noastră în această direcție, însă e prea devreme. Nu, nu am vorbit despre asta. Oricum fiind căsătorită o dată pot spune că nu un act te tine într-o relație sau ține o relație.

Poți fi fericit și poți avea o relație frumoasă și fără să semnezi acel act. Iubirea, respectul și devotamentul dintre parteneri sunt mult mai importante. Lucrăm și foarte bine împreună. Dinu urmează să deschidă Școala de Muzică Axxa și acolo o să predau și teatru și dans pentru copii”, a declarat, pentru Click!, Magdalena Chihaia.

Click! spune

Chiar dacă Dinu și Deea Maxer au divorțat, cei doi au rămas în relații de prietenie de dragul celor doi copii pe care îi au împreună: Andreas și Maysa. În prezent, Dinu și Deea se ajută reciproc atunci când au nevoie, când vine vorba de copii, mai ales că locuiesc în același bloc...unul la etajul doi și celălalt la etajul patru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Top 3 beneficii de a instala automate de reciclare a ambalajelor daca ai un magazin jpg
image
image
image
image
image
image
banner Săndel Bălan
Pepe și Yasmine se potrivesc de minune iar artistul este mereu cu zâmbetul pe buze în preajma tinerei soții
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
10 dana budeanu verdict stil carmen bruma si mircea badea jpg jpeg
Banner Kamara
Megan  Barton Hanson profimedia jpg
banner Radu Leca
Banner fiica Maxer
image
actualitate.net
image
actualitate.net