VideoCine este românca celebră care vrea să aducă Balul Prinților și Prințeselor de la Monaco la Iași. Ce spune Cătălin Botezatu despre ea
Soprana româncă Delia Grace Noble a venit de la Monaco pentru a primi un premiu la Gala Leaders &Influencers, organizată de Flavia Covaciu. A fost prima apariție publică a româncei celebre, stabilită de 30 de ani în Monte Carlo, la un eveniment public în România. Cătălin Botezatu a fost nedezlipit de ea!
Născută la Iași și stabilită de 30 de ani la Monaco, soprana Delia Grace Noble a fost una dintre prezențele remarcabile de la Gala Leaders &Influencers, eveniment de ținută organizat de Flavia Covaciu, miercuri seară, la Scenario One Tower.
Prin activitatea desfășurată între România și Monaco (unde este stabilită de ani buni), talentata soprană româncă a contribuit la promovarea valorilor culturale românești într-un context internațional și la crearea unor evenimente care reunesc personalități din lumea artei, diplomației și mediului de business.

Delia Grace Noble vrea să aducă Balul de la Monaco, desfășurat sub înaltul patronaj al prințului Albert, în orașul ei natal Iași
Soprana a fost distinsă cu Premiul Excellence in International Diplomacy, Art & Culture și a acordat un interviu în exclusivitate pentru Click!
„Îi mulțumesc Flaviei Covaciu pentru acest premiu care m-a emoționat profund. Este un premiu pentru o misiune pe care o îndeplinesc: Diplomație Internațională a Artei și a Culturii. Este pasiunea mea, e viața mea.
Este prima oară acum când apar în public într-un proiect în România. Eu sunt așa mai discretă, dar am apărut în această seară pentru Flavia de care sunt mândră.

Eu trăiesc de 30 de ani într-un mic paradis, la Monte Carlo, pe care l-am descoperit datorită muzicii, care nu are frontiere. Iașiul este orașul în care m-am născut și îmi face plăcere să mă întorc de fiecare dată aici acasă, lângă prieteni dragi.
Va fi un Bal de Monte Carlo și aici la Iași pe 24 aprilie. Vor fi mulți artiști, costume de la Hollywood. Va fi a doua ediție a unui bal pe care l-am creat de mulți ani cu semnătura și sub înaltul patronaj al prințului Albert de Monaco și sunt fericită să-l aduc acasă”, ne-a spus aceasta.

Flavia Covaciu, organizatoarea galei, a reușit să strângă la evenimentul de la Scenario One Tower, personalități cu ștaif din show-biz-ul autohton, dar și români de succes din afară.
„Delia este un ambasador cultural internațional, nu doar pentru români dar și pentru femei de succes și merită acest premiu pe deplin. O admir foarte mult, face niște evenimente impresionante și m-am bucurat tare mult să o avem alături de noi. De fiecare dată cred că oamenii vin după oameni, asta am învățat în timp”, a spus Flavia Covaciu, pentru Click!
Cătălin Botezatu și Monica Anghel, invitați la Crăciunul tradițional românesc de la Monte Carlo
Cu acest prilej, soprana a anunțat și ambasadorii români care vor fi cap de afiș la Crăciunul tradițional românesc, pe care-l va organiza pe 17 decembrie la Monte Carlo.
„Cătălin Botezatu va fi ambasadorul Crăciunului tradițional românesc, o gală care a ajuns la cea de-a doua ediție și care va avea loc pe 17 decembrie la Hotel Hermitage din Monaco. Petrecerea va fi una în stil românesc cu hore moldovenești, cu colaci cu sare, cu vin roșu, cu Ansamblul Doinița și unde Monica Anghel va celebra 30 de ani de când a câștigat Cerbul de Aur”, ne-a mai spus Delia Grace Noble.
La rândul lui, Cătălin Botezatu, care a stat nedezlipit de frumoasa soprană pe tot parcursul serii, ne-a declarat:
„Cu Delia lucrez de ani de zile și, pentru cine nu știe, ea face cele mai frumoase evenimente atât în Monaco, cât și în toate capitalele lumii. Ea, la nivel mondial, dă unele dintre cele mai importante premii ale lumii. Și eu am avut onoarea să primesc un astfel de premiu la Balul Prinților și Prințeselor de la Monaco.
Voi fi alături de Delia pe 17 decembrie la evenimentul cu ștaif ce se va desfășura într-unul dintre cele mai importante hoteluri din lume, Hermitage. Evenimentul este dedicat atât celor din Monaco, dar și românilor, dar aici vorbim de români de calitate. Le promitem distracție în stil românesc, dar la Monaco”, ne-a spus designerul.

Cine este Delia Grace Noble?
Delia Grace Noble este o celebră soprană, artistă lirică și antreprenoare culturală de origine română, născută la Iași și stabilită ulterior în Principatul Monaco.
Este absolventă a Academiei de Muzică din Monte-Carlo (unde a obținut medalia de aur) și a Conservatorului din Paris, având la activ colaborări și legături artistice cu mari nume ale operei internaționale.
A primit dreptul de rezidență în Monaco din partea Prințului Rainier. Este fondatoarea asociației culturale „Les Voix Nobles” și a Noble Monte-Carlo, ocupând funcția de director artistic.
Românca noastră organizează evenimente internaționale de amploare, precum: celebrul Marele Bal al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo (cu ediții și în alte locații precum Veneția, Cannes sau planificate în România) și Crăciunul Regal Românesc în Monaco.
Este ambasador UNICEF, iar pe plan academic și-a continuat formarea absolvind și programul de „Diplomație, Securitate și Apărare” la Institutul Diplomatic Român.



































