Cine sunt și cu ce se ocupă câștigătoarele „America Express”, Laura Giurcanu și Sânziana Negru

Laura Giurcanu (27 de ani) și Sânziana Negru (36 de ani) au câștigat America Express și marele premiu de 30.000 de euro, dar cu ce se ocupă ele în afara emisiunii? Ambele sunt creatoare de conținut și influencerițe de succes!

Sânziana Negru (36 de ani) este foarte cunoscută în mediul online ca și creator de conținut și printre cele mai căutate influencerițe din generația nouă. Face clipuri pline de culoare și este o persoană foarte expresivă și destul de căutată pentru reclamele din care face bani frumoși pe social media.

În toamna lui 2022 Sânziana Negru declara că energia ei se canaliza către proiectele  care o solicitau atunci: „șantiere, apartamente, case și m-au secat de energie. Și atunci când ajung acasă îmi vine doar să fac un duș și să mă culc, fără lumină și fără alte chestii. Atâta timp cât construiești ceva al tău, indiferent despre ce vorbim, trebuie să fii tu acolo pentru că altfel lucrurile nu se întâmplă, îți scapă din mâini și se duce într-o direcție cu care la final poate nu te regăsești.

Azi am terminat primul apartament pe care l-am cumpărat din banii mei și l-am dat spre următorii oameni care  o să aibă grijă de el, de asta sunt așa de obosită, iar visul meu pe care vreau să îl fac cu casa pe care o fac lângă București, e cam la 60%, ca să zic așa", spunea Sânziana Negru pentru Antena Stars, în toamna lui 2022. Între timp, casa a fost finalizată și acum influencerița se bucură din plin de șederea în ea și de oaza ei de liniște!

Cine este Sânziana Negru

Sânziana Negru este originară din Republica Moldova dar de la vârsta de 7 ani s-a mutat în România. Ea a absolvit „Facultatea de Științe Politice" din București, având ca specializare „Comunicare și Relații Publice". Muzica, modelingul și televiziunea fac parte din plăcerile ei.

Sânziana Negru a devenit și mai cunoscută și în centrul atenției, după ce a avut o relație de 2 ani cu Smiley care a propulsat-o în lumina reflectoarelor. Din păcate, ei s-au despărțit însă în 2008. Acum, Sânziana Negru se iubește cu actorul Ștefan Floroaica din serialul „Lia - Soția soțului meu", difuzat de Antena 1. Cei doi locuiesc în casa influenceriței pe care aceasta a terminat-o spre sfârșitul lui 2022, început de 2023.

Laura Giurcanu a fost descoperită de Cătălin Botezatu

Laura Giurcanu (27 de ani) i-a luat pe toți prin susprindere, după vestea că se iubește cu fiul Andreei Esca, Aris Melkior Eram (20 de ani). Laura Giurcanu nu este deloc străină de lumea modelingului și a televiziunii, fiind și ea o influenceriță cunoscută acum, cu aproape 900.000 de urmăritori pe pagina sa de Instagram.

La vârsta de 14 ani a participat la Next Top Model, acolo fiind descoperită de ochiul fin al lui Cătălin Botezatu. Influencer și model, Laura a făcut o super echipă la America Express alături de Sânziana Negru, pe Drumul Aurului. După participarea la Next Top Model, Laurei i-a mers foarte bine și a avut contracte pe plan internațional, la New York, Paris, Milano și Berlin. Pe lângă modă, tânăra influenceriță a făcut și 7 ani de atletism.

După terminarea filmărilor de la America Express, Laura Giurcanu și fiul Andreei Esca, Aris, formează un cuplu vânat parcă de toată lumea, pentru că cei doi nu și-au pus încă poze oficiale în mediul online, în afara sărutului pătimaș din mașină surprins de paparazzi. Între timp, cei doi îndrăgostiți au mai fost surprinși pe aeroport, după ce au petrecut o vacanță romantică la Barcelona.

Laura Giurcanu a avut parte și de o cerere în căsătorie în 2019, din partea fostului său iubit, pe care însă câștigătoarea America Express l-a refuzat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
irina shayk jpg
florin piersic facebook jpg
banner Ileana Stana Ionescu png
hyvlș jpg
image png
Ramona Manole jpg
alex dobrescu si prietenul lui jpg
andreea balan si victor cornea instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net