Arată senzațional! Cristina Spătar este transformată la 49 de ani!

Ultima actualizare:

Cristina Spătar, în vârstă de 49 de ani, nu a lăsat ca Ziua Copilului să treacă nesărbătorită, așadar a participat la un eveniment alături de cei doi copii ai săi, Aida și Albert. Vedeta și-a făcut apariția într-o ținută care i-a scos în evidență trupul, iar zâmbetul nu i-a lipsit de pe chip. 

Cristina Spătar s-a transformat radical după despărțirea de tatăl copiilor ei, Alin Ionescu! Solista a participat miercuri, 1 iunie, la un eveniment monden, alături de Aida și Albert. Cristina și-a făcut o schimbare de look și, trebuie să recunoaștem, arată mai bine ca oricând. Cântăreața a renunțat la părul roșcat în favoarea unei nuanțe mai închise.

Deși nu a purtat haine de culoare deschisă, ci o pereche de pantaloni evazați negri și un tricou în aceeași nuanță, vedeta a strălucit. Cel mai de preț accesoriu a fost zâmbetul.

Fericirea i-a fost cu atât mai mare dacă ne gândim că a putut participa la eveniment alături de copiii pe care îi iubește nespus și pentru care ar face absolut orice ca să le fie bine. Albert este deja un cavaler în toată regula și mai are puțin și o ajunge pe mama sa din punctul de vedere al înălțimii! 

Cristina Spătru nu poate părăsi țara alături de copii

Cristina Spătar și Alin Ionescu au fost căsătoriți între anii 2008 și 2016, iar împreună sunt părinții a doi copii, o fetiță și un băiat. Deși cei doi și-au spus adio în urmă cu multă vreme, Cristina încă este afectată de anumite decizii pe care fostul soț le ia. La începutul lunii martie, Cristina dezvăluia că Alin nu dorește să colaboreze cu ea și îi interzice să părăsească țara cu Aida și Albert. 

„Soțul meu nu vrea să ne dea acordul. Băiatul meu iubește foarte mult fotbalul și mă gândeam că într-o altă țară ar putea evolua frumos, mai mult decât aici. Eu mă consult cu el în orice decizie, dar oricum, dacă nu este să fie, aia e. Consider că în toate este mâna lui Dumnezeu!. Minim 6 ani nu pot să fac nimic, nu pot să părăsesc Românai cu ei, este imposibil. Cel puțin șase ani trebuie să mai stau aici.", povestea Cristina Spătar. 

Actuala soție a lui Alin Ionescu, atac nemilos la adresa Cristinei Spătaru

De parcă nu ar fi fost de ajuns faptul că artista nu se poate înțelege cu el care i-a fost partener de viață atâția ani, ea a primit o lovitură și din partea actualei soții a lui Alin, o tânără pe nume Larisa Tănăsoiu. 

Se pare că Larisa a folosit cuvinte dure pentru a o descrie pe Cristina Spătar, iar vorbele nemiloase au ajuns la urechile vedetei. 

„Nu vreau să comentez pe acesta temă. Asta ar însemna un război și am nevoie de liniște pentru copiii mei. Chiar am nevoie de liniște. Vizavi de acești oameni nu vreau să mai fac comentarii, chiar nu mai vreau. Am avut destul în ăștia 6 ani. Nu mai vreau. Nu vreau să mai deschid subiectul ca să nu se creeze acel boomerang, în care o să existe mereu discuții și nu vreau să le mai creez. Prefer să las lucrurile așa, să aplanez. Dacă vreodată o să mai fie vorba despre treaba asta, nu mai vreau să discut despre fata asta. Chiar nu mă interesează femeia în sine. Nu văd ce aș câștiga dacă aș vorbi despre asta. Vreau liniște pentru copii, atât vreau", spunea Cristina Spătar, atunci când a fost întrebată despre comentariile Larisei. 

După despărțirea de Alin Ionescu, Cristina Spătaru a format, pentru o scurtă perioadă de timp, un cuplu alături de un antrenor de fitness mult mai tânăr decât ea, pe nume Tiberiu Vărzaru. Se afișase public alături de el, însă din motive necunoscute, a decis să pună capăt relației.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net