Cum se menţine în formă bunicuţa Irina Loghin. La 84 de ani, și-a spus marele secret!
A împlinit în februarie 84 de ani şi spune că se simte ca şi cum ar fi renăscut. Datorită celei mai mari minuni din viaţa ei, Ana, nepoţica ei. Postura de bunică a schimbat-o total pe marea noastră artistă Irina Loghin şi ne-a povestit într-un interviu sincer, de suflet, cu lacrimi în ochi şi cu zâmbetul pe buze cum este viaţa lângă fetiţa de 8 luni. S-a rugat la Dumnezeu întruna ca fiica ei să devină mamă şi iată că minunea s-a întâmplat anul trecut, în septembrie.
Irina Loghin, în al 9-lea cer de când e bunicuță
Click!: Cum e viaţa de bunică? Ana e prima dvs. nepoată!
Irina Loghin: Prima mult aşteptată nepoţică! Eu ştiu dacă ne-o mai da Dumnezeu?... Ar fi extraordinar. Dar, na, timpul e trecut. Ciprian nu vrea să se căsătorească. Iar de Irinuca nu mai pot să spun că e la 20 de ani. De aceea am stat tot timpul în rugăciuni să fiu bunică. Şi eu la rândul meu pe Ciprian l-am născut la 36 de ani, deşi n-am avut nimic important. După un simplu consult, la Târgu Mureş, am dat de un profesor acolo, care mi-a spus că aveam o trompă înfundată. Am făcut imediat o histerosalpingografie şi am rămas însărcinată la 35 ani. Pe Irinuca am făcut-o la 38, la interval de 2 ani, fără nici un fel de intervenţie medicală.
Nu v-aţi pierdut speranţa. Ştiu că v-aţi dorit enorm să fiţi bunică.
Speranţa nu mi am pierdut-o niciodată, pentru că în toate rugăciunile mele dimineaţa, prânz şi seara îl rugam pe bunul Dumnezeu să am şi eu această bucurie, să fiu bunică. Mergeam în parc şi vedeam tot timpul copii mici de 2, 3 ani, pe care îi plimbau bunicii. Doamne, şi când îi vedeam aşa fericiţi, vai... efectiv mă apuca aşa o stare şi veneam acasă rugându-mă întruna.
Şi iată că v-a dat o nepoţică...
Da, chiar o fetiţă. Irina s-a cam măritat cu serviciul, ea a făcut două facultăţi, am avut teama aceasta de-atunci dacă îmi va îndeplini această doleanţă. Ea nu s-a dus niciodată seara la distracţii, discoteci, ea stătea şi învăţa tot timpul. A avut o tentativă pe la 30 de ani, dar a renunţat. Apoi a început să lucreze. Se trezea de dimineaţă şi venea doar seara pe la 11, atât de mult a iubit serviciul. Zi de zi mă ţineam de ea, şi iată, mi-a trimis Dumnezeu un ginere extraordinar şi au devenit şi părinţi. Parcă l-a aşteptat să vină, aşa a fost destinul.
Cum vă simţiţi când vă strângeţi nepoţica la piept?
Dimineaţa, prânz şi seara sunt cu bucuria în suflet, mi-a schimbat total viaţa această minune de copil. E ceva deosebit, o energie, nişte simţuri extraordinare. Să fii bunică e divin!
Cât de des o vedeţi?
Pai dacă nu o văd o zi, a doua zi trebuie să o văd neapărat. Fiica mea stă în Corbeanca, dar vine la mine sau mai merg eu la ea. Irina studiază cum să facă ce trebuie pentru copilaş, dar am învăţat-o şi eu din primele zile de la naştere cu alimentaţia şi cu biberonul.
Dar la voce? Oare vă duce mai departe talentul?
E prea devreme să-mi dau seama, dar după ţignalele ei, Doamne, cum poate să ţipe. Are nişte acute de te trezeşte din somn (n.r.: râde). Şi când se joacă ea ţipă. E o scumpă! Acum e cu jucăriile, cu animalele. Chiar mă uitam într-o zi la Aurel, câinele nostru, şi-i ziceam: „Vai de capul tău, Aurele, când o începe Ana să meargă. Vai de blana ta!”. (n.r.: râde). Mai avem o pisicuţă, pe Cameluţa, pe care am găsit-o în Herăstrău, era distrusă, legată de picioruşe şi a avut ceva la ochişori. Am operat-o în Ungaria, dar nu prea vede. Ce să zic, la Cameluţa are reacţia cea mai mare. Nu o slăbeşte din priviri. Este iubitoare de animale ca şi mama ei, ca şi mine.
Ce îi face buni bun de mâncare când vine în vizită?
Am început să-i gătesc. Îi mai gătesc şi Irinei pentru că e vegetariană ca şi mine. Irina nu mai are timp, stă 24 din 24 doar cu micuţa. Îi fac acum morcovi aburiţi cu cărniţă, pui de ţară, date prin blender. Îi dau măr copt cu iaurt, îi place cel mai mult. I-au dat şi cei doi dinţişori de jos şi mănâncă foarte bine. Of, m-a sfâşiat când i-au dat pentru că a suferit mult.
Dar ce-i cântaţi Anei? Din repertoriul tradiţional sau cântecele de copii?
Acum avem „Vulpe, tu mi-ai furat gâsca”. „Să-mi spui tu, dragă copilaş, cum cântă micul greieraş”. La astea două nu mişcă. E numai ochi şi urechi. Uite-aşa, noi ăştia dăm în mintea copiilor. Chiar am zis, Doamne, cum am ajuns eu să fac la vârsta mea, am dat în mintea copiilor (râde).
Oare mai aveţi timp să alergaţi în parc?
Da. Zilnic 6-7 kilometri. Seara. Mişcarea mă menţine. Am fost operată, de urgenţă, de hernie de disc cu trei zile înainte de botezul Anei. Medicii au spus că mişcarea m-a ajutat să mă recuperez.
Ce o învaţă bunica Irina Loghin pe micuţa Ana?
Să îl iubească pe Dumnezeu, să iubească lumea. Să nu mintă, să nu fie falsă, să-şi iubească aproapele. Dacă vede un bătrân neputincios, să îl ajute.
