Cum se vindecă Ilinca Vandici după divorțul de tatăl copilului său. Ce metodă aplică vedeta: „Să înțelegeți de ce”

Ilinca Vandici este foarte iubită de o mulțime de oameni. Prezentatoarea de la „Bravo, ai stil!” reușește să jongleze în mod fantastic între viața de carieră și cea de familie. Pe lângă emisiunea pe care o prezintă și podcastul pe care îl moderează, vedeta este de ceva timp și mamă singură, așa că responsabilitatea micuțului Zian, cade în special pe umerii săi. Totuși, aceasta reușește să își facă timp și pentru bunăstarea sa, motiv pentru care a plecat în Franța, nu în vacanță, ci în scop spiritual am putea spune.

Secretul echilibrului în viață
Secretul echilibrului în viață

Unde a plecat Ilinca Vandici

În ceea ce îl privește pe fiul său, Ilinca se ocupă foarte atent de educația lui și împreună au o relație deosebit de bună. Pe de altă parte, reușește să se ocupe cu brio și de proiectele profesionale, care îi ocupă mult timp. Ei bine, mai are timp și pentru ea însăși? Răspunsul este da! Pe lângă faptul că își respectă cu sfințenie programul de sport, vedeta își dedică timp și sufletului său. Recent, Ilinca a plecat tocmai în Bordeaux, Franța, acolo unde timp de 7 zile va lua parte la un retreat ce propune autodescoperirea. Probabil, după despărțirea de fostul soț și schimbările din ultima perioada, prezentatoarea are nevoie de un moment în care să se reevalueze pe sine, un lucru admirabil, de care orice persoană are nevoie. 

„Aici voi fi pentru următoarele șapte zile. Nu, nu am plecat în vacanță, cu toate că am ieșit din țară și cu toate că locul în care am ajuns este superb. Sunt într-un retreat alături de alte șase femei superbe și alături de Alina Smărăndescu. Abia aștept ce urmează să se întâmple, începem din această dimineață și pentru următoarele șapte zile vom avea în fiecare zi program de descoperire, autodescoperire și sunt super încântată. Așa că dacă o să fiu mai rar aici pe story, să înțelegeți de ce, însă o să vreau să vă țin cu mine și să vă povestesc pas cu pas ce se întâmplă. E frumos, atât pot să vă spun.”, a dezvăluit Ilinca Vandici pe InstaStory.

Secretul echilibrului în viață

Așadar, secretul prin care vedeta reușește să se mențină în echilibru și să facă față tuturor provocărilor este starea de bine interioară. Atunci când ești bine cu tine și lucrurile din jur se așază.

„De multe ori am fost întrebată, și de către voi aici pe rețelele de socializare, dar și în interviuri, cum reușesc să mențin un echilibru între viața profesională și cea personală. Ei bine, cred că totul pleacă din interior, iar faptul că sunt aici în această săptămână cred că este unul dintre răspunsuri, încerc întotdeauna să am grijă de mine și de sufletul meu, pentru că dacă eu sunt bine, totul în jurul meu merge bine.”, a mai adugat vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net