Dan Alexa, primele declarații despre starea de sănătate a Alinei Pușcău: „Este ca sora mea. Încercăm să o ajutăm cu cât se poate”
Dan Alexa a făcut primele declarații despre situația dificilă prin care trece Alina Pușcău, după ce vedeta a fost diagnosticată cu grave probleme de sănătate. Fostul concurent de la „Asia Express” a mărturisit că păstrează o legătură apropiată cu modelul și încearcă să o sprijine în această perioadă.

Alina Pușcău se află în Statele Unite de aproximativ nouă-zece luni, acolo unde a primit diagnosticul și unde a început imediat tratamentul recomandat de medici.
Dan Alexa: „Nu era bine din punct de vedere mental”
Antrenorul de fotbal a dezvăluit că a discutat recent cu Alina Pușcău și că aceasta trece prin momente extrem de dificile din punct de vedere emoțional.
„Am vorbit cu ea chiar acum câteva zile. Într-adevăr, nu era bine din punct de vedere mental, e logic. Eu țin foarte mult la ea și cred că toți care am apucat să o cunoaștem știm cum este. Este un om foarte bun, foarte de treabă și îmi doresc foarte mult să fie tare”, a declarat Dan Alexa pentru Antena Stars.
Acesta a precizat că atât el, cât și alte persoane apropiate i-au propus să revină în România pentru tratament, însă Alina Pușcău a explicat că a fost nevoită să înceapă de urgență procedurile medicale în Statele Unite.
„I-am propus și eu și mai multă lume să vină în România, pentru că și aici avem medici foarte buni, dar a spus că trebuie să înceapă tratamentul de urgență. Când a aflat, a început în America tratamentul, ea stă în America de vreo nouă luni sau zece luni. Noi suntem alături de ea. Este un om minunat, este ca sora mea Alina. Încercăm să o ajutăm cu cât se poate, dar cel mai important este ca ea să fie tare, pentru că este un moment greu pentru ea”, a mai spus acesta.
Diagnosticul primit de Alina Pușcău
Potrivit informațiilor făcute publice, Alina Pușcău a aflat în urma investigațiilor medicale că are o tumoră în zona pieptului și alte cinci tumori la axilă, iar boala s-a extins și la oase.
Dan Alexa spune însă că, deși situația este extrem de grea, prietena sa este o persoană puternică și încearcă să lupte.
„Să știți că Alina așa la prima vedere pare genul de om foarte ușor de dărâmat în astfel de situații, dar ea este o persoană cu un caracter puternic. Am apucat să o cunosc în mod special la Asia Express și după, pentru că am ținut legătura în permanență. Sunt momente grele și noi trebuie să fim lângă ea, pentru că ea chiar este un om minunat și un om special”, a declarat fostul fotbalist.
Acesta a vorbit și despre caracterul Alinei Pușcău și despre alegerile pe care le-a făcut de-a lungul vieții.
„Eu vorbeam foarte mult cu ea și ce viață a avut Alina Pușcău, ce posibilități de viață bună a avut, și dacă nu a simțit, nu le-a ales. Este pură pasiune, un om foarte corect și un caracter foarte frumos și asta cu atât mai mult ne face să ne întristăm pentru că noi toți ne dorim ca ea să fie sănătoasă și să reușească. Să dea Dumnezeu să fie bine”, a adăugat Dan Alexa.
Costurile tratamentului sunt uriașe
Pe lângă sprijinul moral, apropiații Alinei Pușcău s-au interesat și de costurile tratamentului pe care îl urmează în Statele Unite.
Dan Alexa a dezvăluit că procedurile medicale sunt extrem de costisitoare și ajung la aproximativ jumătate de milion de dolari. Cu toate acestea, modelul i-a transmis că, în acest moment, poate face față cheltuielilor.
„Are tot sprijinul nostru, nu doar la nivel mental. Să vedem dacă e nevoie să ne mobilizăm pe partea financiară. Am discutat despre costul tratamentelor, mi-a spus că e undeva în jurul la jumătate de milion. Am întrebat-o dacă se descurcă și a spus că se descurcă”, a declarat Dan Alexa.


































