Daniel Pavel și Ana Maria Pop își doresc să devină părinți? Dezvăluirile inedite ale soției prezentatorului: „Daniel are deja un băiat”

Daniel Pavel și Ana Maria Pop și-au unit destinele cu o lună în urmă, iar acum cei doi se gândesc să devină părinți. Soția prezentatorului de la PRO TV a făcut dezvăluiri inedite în acest sens, dar a vorbit și despre căsnicia cu soțul ei.

Daniel Pavel alături de soția sa, Ana Maria Pop / Foto: Colaj Instagram
Daniel Pavel alături de soția sa, Ana Maria Pop / Foto: Colaj Instagram

Căsătoria dintre Daniel Pavel și Ana Maria Pop a avut loc în luna iunie, într-un cadru de poveste. Și dacă evenimentul cel mare a avut deja loc, acum cei doi se gândesc să facă următorul pas, cel de a-și mări familia cu un nou membru. Partenera prezentatorului de la Survivor România spune că își dorește o surioară pentru Antoniu, fiul lui Daniel Pavel, în vârstă de 20 de ani.

“Ne-am mai dori un copil. Sau una mai exact, pentru că Daniel are deja un băiat și ar fi frumos să existe și o surioară. Cam ăsta e planul, suntem pe optimizare”, a declarat Ana Maria Pop pentru Ciao.

Și totuși, dacă copilul celor doi nu va fi fetiță, Daniel Pavel și Ana Maria susțin că se vor bucura la fel de mult.

 “Atunci va avea un frățior și se vor înțelege cu siguranță foarte bine. Nu, nu mai tragem un loz”, a adăugat ea.

Cum au reușit Daniel Pavel și Ana Maria Pop să își mențină relația. Ce spune prezentatorul despre căsătorie

Pe de altă parte, aceasta a vorbit și despre cum a reușit să își mențină relația cu Daniel Pavel. Ana Maria susține că nu ar fi durat, dacă nu ar fi plecat cu el în Republica Dominicană.

“Complicat sau nebunesc este să renunți la stabilitatea unui job de zi cu zi, de dimineață până seară și să-ți iei totul în spate și să pleci în Dominicană. Simt că nu s-ar fi sudat așa relația (n.r. dacă nu pleca), cel puțin eu, ca femeie, simt asta”, a declarat Ana Maria.

Daniel Pavel a mărturisit, la rândul său, că nunta este cel mai nebunesc pas pe care l-a făcut până acum. În ultimul an, atât el, cât și aleasa inimii lui, s-au ocupat intens de evenimentul cel mare.

 “Nunta e cea mai mare nebunie! Cam de un an încoace toată nebunia asta pe care o fac prima dată în viață.  Pentru mine asta e clar top și continuă pentru că este never ending story”, a spus prezentatorul TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net