De ce nu și-a dorit Roxana Vancea să devină mamă: „Poate că Dumnezeu avea deja scrisă povestea noastră”
Roxana Vancea trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa alături de Dragoș Paiu, partenerul său de viață și tatăl băiețelului lor, Zian. Familia celor doi este completată de Milan, fiul lui Dragoș Paiu dintr-o relație anterioară, care a ajuns să ocupe un loc important în sufletul vedetei.

Deși în urmă cu mai mulți ani nu se vedea în postura de mamă și nici nu își imagina că își va dori să aibă copii, viața i-a schimbat complet perspectiva. Roxana Vancea a povestit recent, într-un mesaj emoționant, cum întâlnirea cu Milan a făcut-o să descopere o formă de iubire pe care nu o cunoscuse până atunci și care, în cele din urmă, a făcut-o să își dorească propriul copil.
Roxana Vancea: „Eu nu m-am visat niciodată mamă”
Fosta asistentă de televiziune mărturisește că Milan a avut un rol important în această transformare. Gesturile lui, momentele petrecute împreună și apropierea dintre ei au făcut-o să privească diferit ideea de maternitate și să descopere că în sufletul său exista un loc pe care nu știa că îl poate umple iubirea pentru un copil.
„Dacă mi-ar fi spus cineva, cu ani în urmă, cum va arăta viața mea astăzi, probabil că nu aș fi crezut nici măcar o secundă. Pentru că eu nu m-am visat niciodată mamă. Nu mi-am dorit copii, nu m-am văzut în rolul acesta și nu știam că, undeva în mine, există un loc atât de mare pentru iubirea asta.
Și apoi a apărut el. Copilul care, fără să știe, avea să-mi schimbe întreaga lume. Prin el am descoperit ce înseamnă să iubești un copil, să te bucuri de fiecare zâmbet, de fiecare gest, de fiecare «mami», de fiecare moment mic care, de fapt, înseamnă totul.
El a fost cel care mi-a schimbat gândirea și, fără să-mi dau seama, m-a făcut să-mi doresc și eu să simt cum e să port în mine o viață, să iubesc înainte să cunosc, să devin mamă. Și poate că Dumnezeu avea deja scrisă povestea noastră.”
Ce spune despre Zian, mezinul familiei
Povestea de familie a Roxanei Vancea și a lui Dragoș Paiu a continuat apoi într-un ritm pe care chiar vedeta îl descrie ca fiind greu de explicat. Cei doi s-au căsătorit, iar la scurt timp după aceea au aflat că urmează să devină părinți. Venirea pe lume a lui Zian a adus o nouă dimensiune familiei lor, iar pentru Roxana a însemnat împlinirea unei dorințe pe care, cu ani în urmă, nici măcar nu știa că o are.
Astăzi, vedeta privește cu recunoștință spre toate schimbările care au avut loc în viața sa. Din perspectiva ei, apariția lui Zian nu a însemnat doar venirea pe lume a unui copil, ci și completarea unei familii în care Milan avea deja un loc important.
„Ne-am căsătorit atât de repede, într-un ritm pe care poate doar viața îl poate explica, iar apoi a venit Zian. Copilul care a venit și a întregit totul. Zian nu a adus doar încă un loc la masa noastră. A adus o altă formă de iubire. A adus vindecare. A pus ultimele piese într-un tablou pe care Dumnezeu îl picta în tăcere, în timp ce noi credeam că doar trăim întâmplări.
Iar astăzi, unul dintre cele mai frumoase lucruri pentru mine este să-i privesc împreună. Să-i văd crescând unul lângă celălalt. Să știu că au în celălalt un om pe care îl vor avea toată viața. Îmi doresc să rămână uniți. Să se protejeze, să se susțină, să-și fie casă unul altuia atunci când viața va deveni grea. Pentru că poate cel mai mare dar pe care îl putem lăsa copiilor noștri este să știe că niciodată nu sunt singuri.
Recunoscătoare lui Dumnezeu pentru copiii mei. Pentru familia mea. Pentru toate lucrurile pe care nu le-am cerut, dar pe care El a știut că am nevoie să le primesc. Și pentru părinții mei, sănătoși, prezenți și mereu lângă mine, un dar pe care îl prețuiesc mai mult pe măsură ce trec anii. Iar dacă aș putea să mă întorc la fata care nu-și dorea să fie mamă și să-i spun un singur lucru, i-aș spune atât: «Ai să iubești o viață întreagă ceea ce astăzi nici măcar nu știi că îți lipsește.»”
Roxana Vancea: „Am timpul limitat”
Roxanei Vancea pare să îi priască din plin rolul de mamă. Vedeta a reușit să își construiască un echilibru între viața de familie și cea profesională, chiar dacă programul său este unul extrem de aglomerat.
Pe lângă responsabilitățile de acasă, Roxana Vancea este antrenor de fitness și le ajută pe femeile care își doresc să își recapete silueta, dar și să adopte un stil de viață mai sănătos. Pentru vedetă, zilele sunt împărțite între familie, antrenamente și activitățile copiilor, iar timpul liber este aproape inexistent.
Într-un interviu acordat pentru Click!, bruneta a povestit cât de încărcat este programul său și cum reușește să își organizeze timpul astfel încât să fie prezentă atât pentru fiul său, cât și pentru clientele pe care le antrenează.
„Am timpul limitat. Dimineață îl duc pe Zian la grădiniță, până la 11 și jumătate. În timpul ăsta îmi antrenez și eu fetele la sală. Am un program maraton. Antrenez două fete la sală și una vine la mine. Zian este foarte ocupat, iar acum, de când e și la școala de televiziune, îi place foarte mult. Acolo face dicție, cursuri de mici reporteri și ventrilocie. Lunea și miercurea are înot, iar marțea și joia mergem cu el la Jiu-Jitsu. Sunt după el mai toată ziua”, ne-a povestit Roxana Vancea.


































