Două concurente noi vor încinge atmosfera la ”Survivor” în echipa ”Faimoșilor”
Nume noi, apariţii spectaculoase şi concurenţi surpriză! Fanii reality-show-ului „Survivor”, filmat în Republica Dominicană, vor avea, cât de curând, parte de toate acestea. Click! a aflat că două concurente frumoase şi cu o condiţie fizică de invidiat se vor alătura, în curând, echipei „Faimoşilor”.
Fanii show-ului Pro TV prezentat de Daniel Pavel sau Domul Dan, cum i se mai spune, nu vor avea timp să se plictisească! După plecarea unor concurente faimoase precum solista Xonia, Andreea Tonciu sau vedeta tv Roxana Ciuhulescu, producătorii vor aduce în echipă noi concurenţi, atât la „Faimoşi”, cât şi la „Războinici”.
Surse bine informate au povestit pentru Click! că, în curând, vor sosi în Dominicană noi vedete, unele deja cunoscute în show-biz-ul autohton, fete sexy care fac deja sport.
Prima dintre „Faimoase” se pare că este Ştefania Stănilă (24 de ani), campioană la gimnastică artistică, cu multe diplome şi medalii câştigate la diverse concursuri de specialitate în ţară şi în străinătate.
Tânăra ar urma să intre în reality-show-ul de la Pro TV şi o vom vedea în câteva zile, probabil. Odată cu ea, se aude că va mai veni o concurentă celebră.
Este vorba de Chelsea Gandrabura, care face parte din echipa naţională de polo şi care a mai participat şi la reality-show-ul „Splash, Vedete la apă” de la Antena 1.
Chelsea este jucătoare de polo la CS Dinamo Bucureşti, unde ocupă postul de inter stânga şi este o tânără extrem de atrăgătoare, care iese în evidenţă în orice peisaj. Sportiva are 21 de ani, iar numele ei este inspirat de la fiica lui Hillary şi Bill Clinton.
Ea este olimpică la istorie şi studiază la Administraţie Publică. Îşi doreşte să intre în politică şi vrea să lucreze într-un minister.
Momentan, ea îşi vede de învăţătură şi de sportul pe care îl practică, urmând ca după ce termină facultatea să se orienteze către un job în domeniul studiat.
Chelsea este de o frumuseţe răpitoare şi despre ea s-a scris că ar avea o relaţie cu Mario Fresh, anul trecut, când au participat împreună la emisiunea filmată de la Bacău. Cei doi păreau foarte apropiaţi, însă acum Mario este din nou împreună cu Alexia Eram.
S-ar părea că fetele nu sunt singurele concurente noi: se aude că şi rândurile băieţilor vor fi „reîmprospătate”.
Roxana Ciuhulescu, relaxare romantică după eliminare
Roxana Ciuhulescu (43 de ani) pare să fi depăşit momentele critice care au urmat după eliminarea de la Survivor România.
Vedeta a ajuns acasă cu dureri, după numai o săptămână de competiţie în Republica Dominicană şi a avut nevoie de investigaţii medicale amănunţite.
Acum însă Roxana se simte mult mai bine şi încearcă să revină la viaţa ei normală. Şi cum putea să-şi încarce mai bine bateriile decât într-o escapadă la munte, mai întâi la Winter Rally Covasna, apoi la un hotel de patru stele din Predeal, doar cu soţul ei Silviu Bulugioiu.
Cei doi au ales un hotel de lux de pe Valea Prahovei, ca parte a unei promisiuni pe care şi-au făcut-o acum ceva vreme, să plece undeva doar ei doi, fără copii.
”Ne-am promis nouă o vacanţă în doi şi iată că ne-am ţinut de cuvânt. În sfârşit sejur în doi. Avem aici tot ce ne dorim pentru a ne relaxa şi bucura de aceste momente rare, când suntem fără copii. Pentru că da, relaţiile se menţin şi cu escapade de câteva zile, petrecute la munte”, a scris Roxana pe Instagram.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!