Felix, chiar nu eşti gelos?

Ultima actualizare:
Mihaela, aici la un număr cu panglică
Mihaela, aici la un număr cu panglică

Mihaela Rădulescu (45 de ani) joacă la două capete, în proiectele sale sportive.

Mai exact, îi va avea alături atât pe fostul iubit, Dani Oţil (34 de ani), cât şi pe actualul, Felix Baumgartner (45 de ani), ambii ambasadori ai maratonului “Wings for Life World Run”, care se va desfășura pe 3 mai, în România, respectiv în Austria.

Felix Baumgartner (45 de ani)
Felix Baumgartner (45 de ani)

La conferința de presă, desfășurată ieri la București, Mihaela s-a așezat lângă Dani, iar acesta nu s-a putut abține să n-o mângâie pe mâini sau să nu-i trimită bezele, ca-n vremurile lor bune. Momentul, imortalizat de fotoreporterii Click! nu va fi, cu siguranță, pe placul lui Felix, care tocmai susținuse că Răduleasca e tot ce și-a dorit de la viață pe plan amoros. La un moment dat, Dani şi-a prezentat noul ceas, dotat cu o aplicaţie specială pentru sportivi: “Când era cu mine, Dani nu avea nevoie de nici o aplicaţie, avea ritmul lui”, a glumit Mihaela Rădulescu.

“Am fost campioană la măciuci”

Mihaela a mai povestit ieri că se antrenează serios pentru a putea parcurge traseul de 10 km: “Am făcut sport timp de 13 ani şi am fost campioană la aruncarea cu măciuca. Am făcut de-a lungul anilor tot felul de sporturi, de la cele extreme până la cele uşoare”, a spus ea cu umor.


    Mihaela, aici la un număr cu panglică
Mihaela, aici la un număr cu panglică


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg
banner dan negru (2) jpg
adele rich paul profimedia jpg
bruce willis getty images jpg
colaj casa (43) jpg
banner ion caramitru jpg
banner cosmina pasarin png
image
image