Fiica Oanei Roman împlinește, azi, 10 ani. Vedeta, cadou inedit pentru Isabela, în Egipt

Isabela, fiica lui Marius Elisei și a Oanei Roman, împlinește astăzi vârsta de 10 ani, iar mama sa nu a putut permite ca această zi să se desfășoare ca fiind una obișnuită. Și-a încântat copila cu cele mai frumoase cadouri, unul dintre ele fiind telefonul dăruit în urmă cu doar câteva zile. Cu ce altceva a mai surprins-o Oana pe Isabela. 

Ce cadou a primit Isabela de ziua ei / foto: colaj Click!
Ce cadou a primit Isabela de ziua ei / foto: colaj Click!

Oana Roman s-a iubit vreme de ani de zile cu Marius Elisei, tatăl fiicei sale. Relația lor a fost mai mereu una problematică, dar, cu toate acestea, au decis să meargă pe drumuri separate definitiv în anul 2023. Oana se ocupă singură de creșterea Isei, așa cum a afirmat în spațiul public de nenumărate ori, iar de ziua ei a decis să-i ofere cadou o vacanță în Egipt. 

Isabela, tratată regește de Oana, cu ocazia zilei de naștere 

Pe contul de Instagram al vedetei observăm că se află de câteva zile în Dubai, alături de Isabela. Cele două se bucură de timpul petrecut împreună într-un cadru de vis, iar pentru celebrarea Isei are alte planuri. 

Primul cadou primit de copilă a fost un telefon pe care și l-a dorit foarte mult, ultimul pe care l-a avut ajungând să se piardă în aeroport. Surprizele nu se opresc aici, întrucât Isa se bucură de o vacanță luxoasă în Egipt, iar în această seară va fi invitată la cină de către mama sa. 

„Azi a fost cea mai călduroasă zi. Cadou de ziua Isei... de obicei, după masă mergeam în cameră, astăzi stăm la plajă. Diseară i-am organizat o cină surpriză. Cadoul l-a primit când am venit aici, căci n-am vrut să aștept să-i dau telefonul de-abia astăzi”, a scris Oana Roman, pe InstaStory. 

Postarea Oanei Roman de pe Instagram
Postarea Oanei Roman de pe Instagram

Telefonul pe care Isa îl avea s-a pierdut la întoarcerea dintr-o vacanță, astfel că cea mai mare dorință a sa a fost aceea de a primi unul nou. Oana Roman nu a mai stat pe gânduri și a decis să i-l ofere drept cadou: 

„I-am făcut surpriză și i-am luat cadou de ziua ei un telefon. Și-a dorit iPhone și i-am spus că acesta este ultimul pe care îl iau. Sper să nu-l piardă”, scria vedeta pe Instagram, în urmă cu doar câteva zile. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net