Filmările pentru Las Fierbinți l-au îmbolnăvit! Mihai Bobonete: „Dar nu-i nimic!”
Îl știm cu toții pe Mihai Bobonete, Bobiță din „Las Fierbinți”. Este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori de comedie din România. Mereu jovial, mereu cu zâmbetul pe buze și cuvintele la el, energic, activ…nu ai spune că are probleme de sănătate. Actorul a dezvăluit recent că actoria nu e chiar floare la ureche, se muncește foarte mult, iar efortul își pune amprenta asupra sănătății.
El a povestit într-un interviu pentru revista Viva că pentru fiecare episod al serialului Las Fierbinți trebuie să se pregătească intens, iar cu trecerea timpului acest lucru i-a adus câteva probleme de sănătate. „Cam 8 luni pe an, de la 5.45 la 20.00, fix cum ați citit. Cam 30.000 de pagini de text învățate în 10 ani de filmări, cam niște păr alb la toată lumea și câteva zeci de insomnii sau stări de anxietate și depresie, dar în rest bine… vorba lui Cuzin. Duc piciorul târâș, mă înjunghie puțin pe la spate, am măselele puțin cariate, dar nu-i nimic… A, și îmi țiuie urechile la 6 fix în fiecare zi și nu mai văd nici de aproape și nici de la distanță, dar în rest sunt bine”, a declarat cunoscutul actor.
Se poate trăi din actorie, dar e multă muncă
Mihai Bobonete a spus că se poate trăi decent din actorie, dar e nevoie de foarte multă muncă pentru a te face cunoscut, remarcat și apreciat. „Cred că se poate trăi decent și din actorie și joburi adiacente, dar totul e să muncești mult. Nu cred că poți să faci averi peste noapte cu actoria. Nu poți avea succes peste noapte cu un rol, trebuie să muncești și să capeți înțelepciune, iar veniturile pecuniare vin cu experiența și creșterea valorii. Nu mă plâng și, slavă Domnului!, sunt încă în putere să pot munci și nu fug de muncă, așa că să vină și banii, că nu strică”, a mai spus actorul.
Mihai Bobonete, despre momente penibile la filmări
Recent, actorul povestea că se simte perfect la filmări. Se râde mult pentru că echipa este foarte bine sudată, cu toții sunt prieteni, iar munca, deși grea, e frumoasă alături de ei.
“Nu îmi amintesc momente penibile. La filmări sunt multe momente amuzante şi nu neapărat penibile, aşa cum în stand-up comedy sunt seri şi seri, şi sunt glume care prind şi glume care prind mai puţin în anumite locuri sau la un anumit public, dar penibil nu cred că am fost vreodată.
În schimb, spectacolele de improvizaţie, în care trebuia să şi cânt, m-au făcut să-mi pierd orice simţ al penibilului, pentru că la improvizaţie, dacă nu dădeai totul nu ieşea nimic, aşa că de multe ori am fost la limită… spre deliciul spectatorilor”, a povestit Mihai Bobonete în urmă cu ceva timp.