Finala Mireasa: Trei cupluri s-au căsătorit, doar unul a luat 40.000 de euro

Finala Mireasa: Trei cupluri s-au căsătorit, doar unul a luat 40.000 de euro

Ultima actualizare:

Sezonul 4 al emisiunii „Mireasa” a ajuns la final, duminică, 19 decembrie, iar trei cupluri și-au jurat iubire veșnică și în fața Stării Civile.

Cine sunt câștigătorii sezonului 4 Mireasa Foto: Antena 1
Cine sunt câștigătorii sezonului 4 Mireasa Foto: Antena 1

Dintre toate cuplurile care s-au format în emisiunea Mireasa, doar trei dintre ele au devenit însă, de acum, parteneri de viață. Martori le-au fost, pe lângă cei prezenți, toți telespectatorii care au stat cu sufletul la gură în așteptarea verdictului: cine a câștigat premiul cel mare în valoare de 40.000 de euro.

Ofițerul stării civile le-a fost altături concurenților din sezonul 4 Mireasa și i-a ajutat pe aceștia să-și transforme iubirea, printr-o semnătură, într-un act de necontestat.

Emoționați, mirii sezonului 4 și-au scris jurămintele, iar toți cei de acasă le-au fost aproape în ziua căsătoriei, una dintre cele mai importante zile din viața lor. Iată care sunt cuplurile care au devenit soț și soție în acte!

Petrică și Ela

Petrică și Ela au fost primii care au semnat actele de căsătorie, mai convinși ca niciodată. Mirele i-a spus iubitei sale că vrea o viață liniștită alături de ea, la bine și la greu. „Vreau să dau totul pentru tine și familia mea", au fost cuvintele lui Petrică, care au emoționat-o pe mireasă.

La rândul ei, Ela a spus că Petrică este cel mai frumos cadou din viața ei și că vrea să aibă gijă așa cum știe ea mai bine de familia pe care o vor forma împreună. Cei doi au spus „DA”, fără să stea pe gânduri, iar la final s-au sărutat cu pasiune. După oficierea căsătoriei, Ela a semnat cu numele „Nemeș” al soțului ei.

Ion și Raluca

Ion și Raluca au fost cei care au urmat. Mirele și-a așteptat viitoarea soție cu multe emoții, iar la venirea acesteia, concurentul și-a declarat din nou iubirea. Ion i-a spus din nou „te iubesc”, explicând că de fiecare dată o spune din suflet. Vre ca Raluca să fie mama copiilor lui și o vrea alături pentru tot restul vieții.

Raluca nu s-a lăsat mai prejos și a mărturisit că se simte iubită alături de el, iar împreună, mână în mână vor trece peste tot. Cei doi au spus „DA” într-un ropot de aplauze.

Marius și Maria

După Ion și Raluca au urmat Marius și Maria. Cei doi miri au venit de mână în fața ofițerului de stare civilă și și-au spus multe cuvinte frumoase . Marius i-a mulțumit pentru tot Mariei și i-a promis iubirea lui pentru tot restul vieții. Maria a spus că îl consideră pe Marius bărbatul perfect. Totuși, cei doi nu s-au căsătorit în Marea Finală Mireasa sezonul 4.

Ana și Alex

Ana și Alex și-au promis și ei iubire veșnică și cuvintele au fost de prisos atunci când s-au privit în ochi. Cei doi sunt extrem de fericiți împreună și vor să întemeieze în viitoar o familie frumoasă.

Cine a câștigat Mireasa sezonul 4

La sfârșitul Finalei Mireasa sezon 4, Simona Gherghe a citit clasamentul publicului, cel care dictează câștigătorii.  Pe locul 3, cu 12,31% au fost Raluca și Ion. Pe locul 2, cu 41,42%, s-au clasat Alex și Ana. Pe locul 1 au fost Ela și Petrică, marii câștigători ai sezonului 4 Mireasa!

Ela și Petrică, marii câștigători ai sezonului 4 Mireasa! Foto: Captură Video
Ela și Petrică, marii câștigători ai sezonului 4 Mireasa! Foto: Captură Video


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
jennifer lopez sosie puscarie jpg
Mirela Retegan și fiica ei, Maya, fără bani și fără telefon la Asia Express: „Ne-am descurcat cu oamenii buni!”
Cindy Crawford, Rande Gerber, Kaia Gerber and Presley Gerber at Sister Cities Screening jpeg
Monica Anghel (54 de ani) și soțul ei se înțeleg de minune după atâția ani în care sunt împreună și au și un băiat de aproape 16 ani
Christina Aguilera  Profimedia jpg
mihai morar parinti
Francisca și TJ Miles au făcut, în weekend, petrecerea pe care și-au dorit-o: un „nuntez”
fane vancica si duduta
image
image