Flavia MIhășan se întoarce în televiziune după o pauză de trei ani: «Îmi e dor să reîncep»

Flavia Mihășan este pregătită să revină pe micile ecrane, după aproape trei ani pe care i-a petrecut departe de televiziune. Flavia a părăsit emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani pentru a-și dedica timpul creșterii copiilor, însă acum simte nevoia de a reveni la veciul loc de muncă. 

Flavia MIhășan dorește să revină pe micul ecran
Flavia MIhășan dorește să revină pe micul ecran

Flavia Mihășan este mama a doi băieți, unul de aproape trei anișori și unul de un an. După trei ani în care sfera profesioanlă a fost clasată pe locul doi în favoarea vieții de familie, Flavia se gândește serios să se întoarcă pe micile ecrane și pe scenă, căci îi este nespus de dor de dans. 

Într-un interviu recent, Flavia Mihășan a vorbit depsre cum a reușit famila sa să facă față situației speciale create de pandemie, dar și despre planurile de viitor. Asistenta TV a povestit că nici membrii familiei ei nu au fost ocoliți de infectarea cu SARS-CoV-2. Din fericire, în prezent, toți se simt bine. 

"Acum suntem foarte bine. După ce am fost testați pozitiv și a fost totul ok, în sensul că nu am avut simptome, copiii aproape deloc, m-am bucurat că s-a întâmplat așa, mă gândesc că poate s-au imunizat puțin și pot să stau un pic mai relaxată", a povestit Flavia. 

Flavia a mărturisit că cel mai dificil a fost să găsească activități prin care micuții să își consume energia debordantă. "Ei sunt obișnuiți să iasă afară și să stea destul de mult, să se joace, deci energia lor a trebuit consumată acasă. Dar, suntem creativi și am descoperit foarte multe activități."

Flavia Mihășan plănuiește să revină în televiziune

Cât despre întoarcerea în televiziune, Flavia susține că acest lucru se va întâmpla curând pentru că îi este foarte dor să muncească din nou, după aproximativ trei ani pe care i-a dedicat exclusiv familiei și copiilor. 

"M-am gândit să revin la TV, dar va fi un mix între asta și a mă ocupa de copii. Nu m-am gândit de mult timp, recunosc, dar acum sunt mult mai stăpână pe rolul ăsta de mamă. Au trecut 2 ani și 8 luni de când am oprit tot, dar acum îmi e dor să reîncep", a declarat Flavia, conform Wowbiz.

Cine este iubitul Flaviei Mihășan

Povestea de iubire dintre Flavia Mihășan și Mihai Moldovan a început în urmă cu patru ani. S-au cunoscut la repetițiile pentru spectacolul Mamma Mia!, iar atracția dintre ei a fost una foarte puternică. 

Marius Moldovan este actor, fotomodel şi dansator profesionist. Iubitul Flaviei a început să danseze în oraşul natal, Bistriţa, apoi a continuat studiile la Cluj-Napoca. După ce a absolvit liceul, s-a mutat în Bucureşti, unde a urmat cursurile Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. Pe cei doi îi leagă pasiunea pentru dans și coregrafie. 

  Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
Banner Alin Oprea
gheorghe dinica si sotia lui jpg
Pepe a venit cu filmulețe indecente cu Raluca Pastramă la Un Show Păcătos sursa: Antena Stars
image
actualitate.net
image
actualitate.net