Flavia Mihășan, vacanță ad-hoc în Malta! De când e mamă de băieți, spune pas vacanțelor cu soțul!

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Flavia Mihășan (38 ani) și-a dorit o scurtă escapadă de început de an și a avut noroc să găsească un city-break de pe-o zi pe alta! Zis și făcut! Fosta asistentă TV a cumpărat biletele de avion și a doua zi deja a ajuns cu toată familia, soțul și cei doi copii, Carol, în vârstă de 3 ani și 6 luni, și Tudor, mezinul familie, de 1n ai 6 luni, în Malta.

Flavia Mihășan, zile cu liniște în familie

Citește și: Flavia Mihășan, pictorial senzațional. Fosta asistentă de la Neatza arată impecabil după două nașteri

„Nu a fost o vacanță propriu-zisă, a fost un city-break, dacă Carol a început grădinița, nu am vrut să îi luăm din timp. Am avut o lună decembrie foarte plină și am simțit nevoia să evadăm puțin.

În Malta am plecat destul de din scurt, adică am văzut bilete acum și a doua zi le-am luat, nu era nimic plănuit pentru că mi se pare că să pleci așa departe cu ei doi e mai  complicat. Dacă se întâmplă să răcească și ești departe, noi suntem mai precauți. Au fost și ei răciți amândoi, tocmai de asta nu am plecat mai departe. Carol fiind în colectivitate, toți virușii pe care îi ia, vine și îi aduce lui Tudor care e încă mic la un an și șase luni”, ne-a povestit Flavia Flavia Mihășan pentru Click!.

Mai vezi și: Flavia Mihășan: «Am respins patru bone!» Ce test le-a dat candidatelor

Atât ea cât și soțul ei, Marius, nu vor să plece niciunul fără cei doi copii ai lor pe nicăieri. „Noi nici nu vrem, nu ni se pare nicio șmecherie să mergem singuri într-o vacanță acum. Și în Malta când am fost acum am fost într-un loc în care să putem merge cu copiii, să se bucure ei, un fost platou de filmare pentru filmul Popeye, e un set pentru copii, ca un parc foarte mare, până mai cresc puțin să mergem, că avem planuri de Disneyland. Încercăm să ne facem  vacanțele cu ei, eu nu am simțit niciodată nevoia să plec fără copii, acum, poate mai încolo.”, a mai adăugat pentru Click!, fosta asistentă TV de la Neatza cu Răzvan și Dani, care abia așteaptă să revină “pe sticlă”.

Vezi și: Flavia Mihăşan & Marius Moldovan, de la un dans în doi la o familie cu doi copii, în doar trei ani

De obicei, Flavia și soțul ei, Marius Moldovan, nu au ajutor în ceea ce privește copiii însă atunci când au nevoie să stea totuși cineva cu băieții lor, Flavia o cheamă pe mama ei din Italia, dacă doamna la care apelează la nevoie, nu este disponibilă.

Iată și: Flavia Mihășan și-a botezat cel de-al doilea băiețel. Ce bine arată tânăra mămică!

„Am făcut parte și eu și soțul meu din distribuția spectacolului ”Mamma Mia”. Nu avem ajutor pentru copii și a trebuit să vină mama mea din Italia să stea cu ei, în luna decembrie, pentru că  noi eram amândoi la repetiții și pe scenă până seara. Asta a fost puțin altfel decât de obicei, dar a fost super ok. În principiu stăm noi cu copiii,  avem ajutor punctual. Dacă trebuie să fim amândoi într-un loc, avem o doamnă care ne mai ajută, dar numai punctual,  pentru că ai mei sunt plecați în Italia, de mult, mai mergem noi acolo de sărbători, de zilele copiilor de naștere sau în vacanță, cum am fost astă vară”, a mai adăugat Flavia.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
Banner Alin Oprea
gheorghe dinica si sotia lui jpg
Pepe a venit cu filmulețe indecente cu Raluca Pastramă la Un Show Păcătos sursa: Antena Stars
banner mihai gainusa  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net