VideoFlorian Munteanu a strălucit pe covorul roșu la Veneția, îmbrăcat de Alexandru Ciucu. Ce invitație a primit de la Ricky Martin
Actorul româno-german Florian Munteanu a făcut furori, fiind în centrul atenției la Festivalul de Film de la Veneția. Amicul său de ani buni Ricky Martin l-a invitat la petrecerea dedicată filmului său, iar aparițiile pe covorul roșu au atras atenția celebrităților și influencerilor din întreaga lume.
Florian Munteanu (35 de ani) a avut parte de un parcurs spectaculos la Festivalul de Film de la Veneția, el aflându-se la acest moment în centrul unei campanii internaționale de imagine organizate de promoterul Eduard Irimia și soția acestuia, Oana, prin I Success.
Timp de trei zile, Florian Munteanu a fost prezent la gale, red carpet-uri și întâlniri exclusiviste la Veneția, captând atenția presei internaționale, a influencerilor și a unor nume importante din lumea entertainmentului, modei și businessului.

Ricky Martin l-a invitat la petrecerea privată a filmului său
Unul dintre momentele importante ale prezenței sale la Veneția a fost întâlnirea cu Ricky Martin. Cei doi au fost fotografiați împreună pe red carpet, iar ulterior Florian Munteanu a fost invitat de Ricky Martin la petrecerea dedicată filmului său.
Imaginile cu cei doi au atras atenția, iar Florian a devenit unul dintre actorii români remarcați în aceste zile de comunitatea internațională de entertainment.
„Suntem prieteni de 10 ani, îmi urmărește cariera încă de la început”, a declarat Florian Munteanu, în exclusivitate pentru Click!

Alexandru Ciucu l-a îmbrăcat pe actorul român, pe covorul roșu
Pentru aparițiile oficiale de la Veneția, Florian Munteanu a purtat costume create de nimeni altul decât designerul român Alexandru Ciucu, aducând astfel eleganța românească pe unul dintre cele mai importante red carpet-uri din lume.
Florian Munteanu a avut o apariție de Hollywood pe covorul roșu, într-un costum creat de Ciucu special pentru el, ce i-a venit ca turnat!
Designerul a declarat, pentru Click!:
„A fost o onoare ca aceste creații ale mele să fie purtate de Florian Munteanu pe red carpet-ul de la Veneția. Florian este visul oricărui designer care își dorește să își asocieze numele cu apariții și evenimente de nivel global. Prezența lui, carisma și imaginea internațională oferă unei creații exact genul de expunere pe care orice designer și-o dorește.”

Trei zile de evenimente și întâlniri
În prima sa zi la Veneția, actorul român a participat la Forbes Gala, apoi programul său a fost unul infernal: apariții pe red carpet, întâlniri cu personalități internaționale și evenimente private.
Punctul culminant a fost I Success Gala, organizată la Ca’ Sagredo Palazzo, unde acesta s-a întâlnit cu reprezentanți ai elitei venețiene și internaționale, inclusiv cu primarul Veneției.

Un nou proiect cinematografic internațional pentru Florin Munteanu
La Veneția au fost prezentate și planurile pentru un nou proiect cinematografic bazat pe un scenariu scris de Florian Munteanu, care va avea rolul principal și va fi implicat în dezvoltarea creativă a producției.
Proiectul, pregătit pentru producție la începutul lui 2027, îi reunește pe Florian Munteanu, Codin Maticiuc și Watch Me, Gabi Antal și Abis Studio, alături de Eduard Irimia, fondatorul SuperUniverse Global.

Codin Maticiuc: „E o oportunitate pentru România”
Proiectul urmărește nu doar realizarea unui film cu potențial internațional, ci și crearea unei platforme prin care producțiile românești și actorii români să poată ajunge mai ușor în atenția publicului global.
Codin Maticiuc vede succesul internațional al proiectului ca pe „o oportunitate de promovare pentru România și pentru o nouă generație de actori și producători români”, a spus acesta.
Acesta a mai declarat că își dorește ca succesul filmelor sale să poată fi folosit ca instrument de promovare a României, aducând în atenția publicului internațional povești, oameni și proiecte dezvoltate în țară.
Gabi Antal( Abis Studio), producător implicat în mai multe proiecte cinematografice realizate pentru companii internaționale și producător al filmului „Regina Maria”, a transmis că infrastructura companiei permite realizarea unor producții la standarde internaționale.
„Dispunem de o echipă de aproximativ 80 de profesioniști în zona de producție și post-producție și avem astfel capacitatea tehnică și operațională necesară pentru realizarea unui film destinat publicului internațional”, a spus acesta.
Noul proiect cinematografic este conectat la ecosistemul SuperUniverse Global, platforma creată de Eduard Irimia pentru a conecta entertainmentul, capitalul și oportunitățile internaționale.
Eduard Irimia, împreună cu BlueRock Capital, pregătește un bond dedicat industriei de entertainment, destinat finanțării unor proiecte din cinema, content, festivaluri și evenimente internaționale. Primele informații despre această inițiativă urmează să fie prezentate la Monaco Yacht Show.



































