Ilie Năstase și Ioana Simion au renunțat la divorț, dar merg separat la restaurant

La vârsta de 75 de ani, cu o carieră impresionantă în tenis și cu relații printre capetele încoronate ale Europei, Ilie Năstase cunoaște, fără doar și poate, valoarea unui prânz cinstit, într-un loc în care calitatea mâncării nu e dată de prețul din meniu.

image

Altfel de ce ar fi învățat Ilie Năstase drumul până la un restaurant cu meniu fix de 20-25 de lei, care se laudă că folosește numai produse naturale? Fotoreporterii Click! l-au surprins pe fostul număr 1 ATP zilele trecute, la orele prânzului, la un restaurant fără pretenții din centrul Capitalei.

Nu e prima oară când Ilie Năstase alege să mănânce la acest restaurant cu prețuri pentru toate buzunarele, semn că bucătarul l-a convins. Căci este greu de crezut că fostul mare sportiv a ajuns la fundul sacului. Recent, Ilie s-a lăudat că i-a făcut Ioanei cadou o vacanță în Dubai, de care să se bucure împreună cu prietenele ei.

De altfel, Ilie a luat prânzul la restaurant împreună cu Ioana. Cei doi doar au mâncat împreună, căci de venit au venit separat, fiecare cu mașina lui, fie din rațiuni de comoditate, fie pentru că lucrurile încă nu sunt foarte clare între ei în legătură cu divorțul.

Îmbrăcat complet în negru și cu căști îmblănite pentru urechi, fostul mare jucător de tenis și-a parcat mașina în stradă și a intrat grăbit în restaurant.

Ioana a cerut divorțul din motive de violență conjugală

Anul trecut a fost unul foarte dificil pentru cuplul Ilie și Ioana Năstase. După patru ani de iubire și ceva mai mult de un an de căsnicie, tânăra soție a lui Ilie a cerut divorțul de câteva ori în instanță, renunțând mai apoi să continue procesul. Totul a început în luna ianuarie, când Ioana a sunat disperată la 112, acuzându-și soțul de violență.

Ilie Năstase a făcut eforturi considerabile ca să reintre în grațiile Ioanei.

„Într-o relație, sunt urcușuri și coborâșuri. Mi-a demonstrat că mă iubește. Clar! Dacă stăm împreună, înseamnă că m-a iertat cu adevărat. Nu e o dragoste falsă! La mine e greu să mă mai schimb! Pe mine mă acceptă așa cum sunt. Dacă a avut încredere să-mi mai acorde o șansă, înseamnă că mai am și lucruri bune în mine. E familistă cum sunt și eu. Aș vrea un copil cu Ioana, o fetiță, dar nu știu dacă se mai poate”, a declarat Ilie Năstase anul trecut, la Kanal D.

Diagnosticat mai apoi cu Covid-19, Ilie Năstase și-a regândit prioritățile și relația cu Ioana, care s-a dovedit a fi de mare ajutor în acea perioadă dificilă, în care fostul sportiv a avut nevoie și de spitalizare la ”Matei Balș”.

„Ilie se simte foarte bine. De când a ieșit de la Matei Balș, îi este alături soția Ioana. Are grijă să îi dea medicamentația necesară, se asigură că mănâncă bine și, datorită faptului că este mereu veselă, îi transmite si lui Ilie starea și așa și-a revenit mai repede", au declarat, în exclusivitate, surse din anturajul familiei Năstase, pentru Click!

Ciprian Marica, la originea scandalului dintre Ilie Năstase și Ioana

Se pare că nașul Ciprian Marica a fost capul răutăților în scandalul conjugal dintre Ilie și Ioana. După ce Ioana i-a spus că Marica i-a luat academia, Nasty și-a vărsat nervii pe ea, crezând că îl minte.

Acum, fostul tenismen i-a făcut plângere penală lui Ciprian Marica, pe care ar vrea să-l vadă la pușcărie, pe motiv că l-ar fi exclus din cadrul Fundației Ilie Năstase, cea care administrează Baza Voința din București. Baza Voința a fost preluată de Ilie Năstase în anul 2012, iar la începutul anului 2021 Ciprian Marica s-a implicat financiar în proiect, cu o sumă considerabilă de bani.

Ilie Năstase îl învinuiește pe Ciprian Marica de fals în acte și este hotărât să își facă dreptate în instanță. 

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!   

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net