„Îmi plăcea mult să merg cu groparii”. Adela Popescu, detalii neașteptate din copilărie. La ce ritual de înmormântare a participat

Invitată în podcastul lui Răzvan Exarhu, Adela Popescu a vorbit deschis despre contrastele puternice ale copilăriei sale. Deși își amintește acei ani ca pe o perioadă de o fericire intensă, actrița a rememorat și momentele tulburătoare care i-au marcat destinul. 

Adela Popescu despre relația cu moartea din copilărie Foto: Instagram

Adela Popescu dă cărțile pe față despre episoadele bizare din anii copilăriei petrecuți la Șușani: dorința de a pregăti trupul bunicii pentru groapă și cum a devenit sfârșitul vieții cea mai grea spaimă a maturității.

Ritualul care o bântuie și astăzi: „Am vrut să particip la spălarea bunicii moarte”

Întoarcerea în trecut a adus în discuție diferențele dintre copilăria de atunci și viața de la sat, unde moartea făcea parte din viața comunității, iar priveghiul avea reguli și obiceiuri pe care toată lumea le respecta.

Adela Popescu și-a amintit ziua în care a murit bunica sa, mamaie Titina. Era în clasa I și, deși era doar un copil, a vrut neapărat să fie prezentă și să ia parte la una dintre etapele priveghiului.

 „Oamenii morți la sat de spală și eu mi-am dorit să fac acest ritual. Acum realizez că am niște probleme legate de moarte. Adoram înmormântările, îmi plăcea să merg cu groparii să descopăr dacă mai găsesc ceva de la decedatul care era în groapă: o oglinjoară, ceva” a spus aceasta.

Privită acum, la maturitate, povestea spusă de Adela are cu totul altă greutate. Ceea ce, în copilărie, părea doar o curiozitate firească față de moarte și față de obiceiurile de la sat, poate fi înțeles astăzi ca o experiență greu de dus pentru un copil.

Fetița care mergea alături de gropari și căuta obiecte în morminte nu putea să înțeleagă pe deplin ce înseamnă pierderea.

„Aveam o relație cu moartea care părea așa, foarte firească, dar de fapt s-ar putea ca parte din toate problemele pe care le am eu acum raportate la frica mea de moarte să fie de acolo. Asta e frica mea supremă.”

Cum a rămas fără bijuteriile de aur la grădiniță

O altă amintire neplăcută din copilărie are legătură cu o întâmplare pe care Adela avea să o înțeleagă abia mai târziu.

Într-o perioadă în care aurul era o raritate în comunitate, Adela Popescu a ținut neapărat să meargă la grădiniță cu bijuteriile familiei, pentru a i le arăta educatoarei și pentru a se mândri, în felul inocent al unui copil, cu lucrurile deosebite pe care le avea.

Doar că gestul ei avea să-i aducă o experiență neplăcută și să-i arate, încă de atunci, că nu toți oamenii au intenții bune.

Inocența i-a fost însă speculată fără milă chiar de către un adult: mama unuia dintre colegii de grupă a convins-o să-i încredințeze ei piesele prețioase sub pretextul că le va preda cadrului didactic, după care a dispărut cu ele.