Îți dau lacrimile! Codic Maticiuc, reacție după ce l-a filmat în fundul gol pe Bendeac: „Sunt un dobitoc bețiv”

Ultima actualizare:

Codin Maticiuc a avut prima reacție în scandalul în care a fost implicat cu Mihai Bendeac. Aflați în stare de ebrietate, cei doi actori s-au filmat și pozat în ipostaze inedite, iar fotografiile au sfârșit pe Instagram, de unde au fost preluate de toată presa, spre deliciul fanilor. Incidentul cu pricina îl puteți viziona aici.

Codin Maticiuc, unul dintre cei mai apreciați actori din România
Codin Maticiuc, unul dintre cei mai apreciați actori din România

La final de săptămână, Codin Maticiuc și-a cerut scuze public față de prietenul său, Mihai Bendeac, pentru care a lăsat și un punct de vedere, pentru a lămuri situația. În mesajul său de pe Instagram, culmea, tot în locul în care a izbucnit scandalul pozelor nud cu prietenul său, actorul și vloggerul menționează că întregul context a fost făcut din cauza faptului că erau băuți bine și nu și-au dat seama ce fac nici unul, nici altul, explicând că pozele și toate filmulețele au fost șterse a doua zi, prea târziu însă.

„Vreau să vă vorbesc despre vină. Mare sau mică și a cui este. Sâmbătă seara am ieșit în Loft cu Bendeac, ne-am îmbătat îngrozitor, el s-a dat în stambă, eu l-am filmat și am pus pe story. Pentru că sunt un dobitoc bețiv. A doua zi când m-am trezit am șters totul, prea târziu însă. Circul fusese preluat de toată presa din România!”, își începe Codin Maticiuc discursul lacrimogen pe Instagram.

Citește și: VIDEO Mihai Bendeac, beat mort, își arată părțile intime în mijlocul străzii! Destrăbălare maximă cu Codin Maticiuc și Anca Dinicu

Codin Maticiuc, la spital cu Mihai Bendeac, după beția din club

Codin Maticiuc a lăsat mai multe mesaje, plus imagini cu el și Bendeac de a doua zi, la Spitalul Fundeni, unde s-au dus să pună la punct detalii pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer. Pentru că îi place să ajute și copiii sunt cu adevărat viața lui, actorul a realizat această postare în ideea de a fi preluat, chiar dacă a început mesajul despre beția din Loft tocmai pentru a atrage publicul, însă termină prin a menționa că cel mai important lucru dincolo de toate nebuniile din viețile lui și a lui Bendeac sunt câteva lucruri mai importante decât un fund gol, ci acțiunile caritabile și viețile salvate.

Vezi și: Mihai Bendeac, prima reacție după ce s-a lăsat filmat cu părțile intime la vedere: «Recunosc că sunt prost»

„Duminică am stat în casă și ne-am lins rănile, iar luni am fost la treabă. am fost cu Mihai la Fundeni ca să-i arăt cum am renovat secția de hematologie pediatrică (că doar parțial au fost banii lui acolo) și am marcat împreună începerea lucrărilor de la secția de nefrologie pediatrică. Am început cu Fundația Metropolis și inițiativa #spitalepublicedinbaniprivați să renovăm tot etajul 7 și să construim băi și saloane pentru copii.”, a mai spus Codin Maticiuc pe Instagram.

Codin Maticiuc: sms cu textul ”FACEM” la 8845

„Am fost întâi la secția funcțională, deja renovată și am stat de vorbă cu copiii (emoție) și apoi în secția șantier, unde am dat ciocane în gresia veche (circ), ne-am prostit pe acolo (panaramă), ca să atragem atenția și să amintim oamenilor că avem un număr de sms la care se poate ajuta  (sms cu textul ”FACEM” la 8845). 

Toate astea le-am filmat tot eu și le-am pus tot pe story. Câte ziare și reviste online credeți că au considerat asta o știre? Câte credeți că au preluat? Câte credeți că ne-au repostat? Știți răspunsul. Zero. Nu îi interesează și aș vrea să spun că este vina lor, mi-e teamă că este tot vina noastră, că dacă ar prelua nu ar citi nimeni, audiență zero. Asta văd și pe Youtube.

Postez conținut monden, comentariile sunt „nu se face nimic de calitate în țara asta”, dar vizualizări cu milioanele. Postez ceva educativ ca „Marfa și Banii sau filmări din spitale cu situația găsită și cum le schimbăm, reach aproape zero. Hai să vedem câți vor citi asta, câți vor pune umărul?”, a scris actorul pe Instagram.

(Nu rata, aici: Mihai Bendeac, reclamat la CNCD! Gestul care a aprins furia femeilor)

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net