Jessie, în scandal cu organizatorii Eurovision: «Nici nu îmi mai doresc să particip»

Ultima actualizare:

Jessie Baneș se declară revoltată și susține că i s-a făcut o mare nedreptate la Eurovision, după ce piesa ei, „Regret”, nu a trecut mai departe în cea de-a doua semifinală a selecției Eurovision, ajungând de pe locul 3 pe 46. Cum se explică acest lucru?

Jessie Baneș acuză juriul din România de la Eurovision Foto: Instagram
Jessie Baneș acuză juriul din România de la Eurovision Foto: Instagram

Am vorbit cu Jessie și tânăra a declarat pentru Click! că piesa ei era clasată pe locul 3 în topul preferințelor fanilor din toată lumea, acest lucru putând fi văzut pe aplicația de votare oficială a Eurovision.

De asemenea, artista susține că și pe YouTube piesa „Regret” a ocupat locuri fruntașe. Care să fi fost motivul atunci, pentru care melodia a fost scoasă din concurs? Jessie acuză juriul și îl numește corupt! 

Piesa lui Jessie nu a trecut mai departe, deși era printre favoritele publicului: „Nu pot să fac contestație”

Mai mult decât atât, spune ea, nu i se permite nici să facă o contestație. Atunci când a sunat organizatorii pentru a-i întreba ce s-a întâmplat, aceștia au explicat că juriul și publicul din România nu au apreciat piesa. 

Piesa lui Jessie Baneș s-a bucurat apreciere în special din partea fanilor din afara granițelor României, iar ei sunt cei care vor vota și în finala concursului, deci ar trebui luați în seamă, mai spune tânăra.

M-am bucurat de un succes extraordinat cu piesa Regret, încă de când m-am înscris în concursul Eurovision. Am primit sute de mesaje din partea fanilor, atât din țară, dar în special de peste tot din Europa, din lume. 

Am reușit cu piesa asta, în limba romană, să depășesc barierele limbii. Mi-au scris oameni din Suedia, din Norvegia. Înseamnă că mi-am făcut treaba foarte bine ca artist. În topurile de pe YouTube și în aplicația oficială Eurovision, unde votează toți fanii din lume, piesa mea era pe locurile 1, 2 sau 3”, ne-a spus ea.

Jessie Baneș: „Juriul este corupt!” Cum se explică excluderea piesei ei?

Tânăra susține că după această experiență nici nu și-ar mai dori să participe la Eurovision, însă este nedrept că nici măcar nu poate depune contestație.

Din păcate, aseară, piesa nu și-a continuat drumul în cea de-a doua semifinală. Și mi-am dat seama că am căzut de pe primele locuri, sub locul 20! Nu înțeleg cum s-a întâmplat acest lucru. E o distanță foarte mare de la locul 3 la sub 20.

Am sunat aseară organizatorii să îi întreb dacă pot să depun o contestație, nu mi se pare normal ce se întâmplă. Și mi-au zis că nu. Cum este posibil?! În orice domeniu rezultatele pot fi contestate. Eu nu am această șansă, dar nici nu îmi mai doresc să particip la Eurovision.

Tot ce s-a întâmplat în anii precedenți la Eurovision îmi pune mari semne de întrebare. România nu a ajuns să câștige sau să aibă o piesă bună în cadrul acestui concurs. Asta denotă că juriul este corupt. Dacă nu trecem nici anul acesta de semifinală, e clar că e vina juriului”, a mai spus Jessie, revoltată de întreaga situație.

Piesa „Regret” se afla pe locul 3 în topul fanilor

Jessie ne-a trimis și dovada faptului că, într-adevăr, piesa ei se clasa pe locul 3 în topul fanilor care au votat pe aplicația oficială Eurovision. Cei care au apreciat melodia sunt acum, la rândul lor, nemulțumiți de excluderea ei.

Când am întrebat din ce cauză nu am trecut mai departe mi s-a spus că nu m-au votat fanii și că juriului nu i-a plăcut piesa mea. Fanii care contează sunt cei care m-au votat pe aplicația oficială, nu juriul și publicul din România. Piesa este atât de iubită de fanii de peste tot”, a adăugat artista.

Iată AICI melodiile care au trecut mai departe în semifinala selecției Eurovision!

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net