Mama și fiica, premiate la Gala Performanței și Excelenței! Cum răspunde Andreea Marin comentariilor răutăcioase cu privire la Violeta Bănică

Dedicată promovării şi recunoaşterii personalităţilor care au dobândit renume şi s-au remarcat prin proiectele şi activităţiile lor deosebite, Gala Performanţei şi Excelenţei a ajuns în acest an la cea de a XIII-a  ediție și s-a desfășurat aseară în prezența mai multor personalități și vedete.

Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile. Fosta prezentatoare a „Suprizelor” a primit Premiul de Excelenţă pentru conceptul multimedia, evenimentele și producția de podcasturi inedite în studiourile Creative Hub Voice&Visibility.

Violeta a urcat pe scenă alături de mama ei, fiind la rândul său premiată și felicitată pentru pasiunea ei, voluntariatul, în care crede și militează serios. Ana Violeta Bănică a fost premiată pentru munca ei, chiar de ziua tatălui său, celebrul Ștefan Bănică JR, care a împlinit frumoasa vârstă de 56 de ani și căruia fiica lui i-a transmis pe Instagram un mesaj emoționant: „La mulți ani, legendei Ștefan Bănică! Te iubesc!”.

Dacă până acum ceva timp Andreea Marin obișnuia să nu își expună fiica, acum că Violeta a crescut și se implică în diverse acțiuni umanitare, vedeta apare cu adolescenta ei acolo unde este solicitată și premiată, iar aseară prezentatoarea TV și-a exprimat recunoștința și a fost onorată să primească un Premiu de Excelență.

Onorată, dar mai ales fericită să fiu premiată alături de fiica mea la Gala Performanței și a Excelenței 2023. Creative Hub Voice&Visibility este proiectul meu de suflet, visat ani la rând, care a înflorit astăzi. Voluntariatul a devenit pasiune pentru Violeta mea. Mulțumim pentru apreciere, fiecare dintre noi! Mulțumim pentru ținutele create pentru noi pentru această seară @elilaslean”, a specificat Andreea Marin pe paginile ei de socializare, extrem de încântată că face echipă bună cu fiica ei, Violeta, în diferite acțiuni de voluntariat.

Printre comentariile de susținere și de felicitări pentru tot ceea ce face alături de fiica ei și nu numai, au existat și cârcotași care i-au lăsat  vedetei și unele mesaje răutăcioase precum: „Sunt atâția copii ce se implică în acte de voluntariat dar nu sunt premiați pentru că nu sunt copii de vedete!”. La rândul său, Andreea Marin nu i-a lăsat fără răspuns pe cei care au aruncat cu săgeți și au bătut apropouri.

„E adevărat, însă nu toate acțiunile de voluntariat sunt la fel, unii bifează pentru CV, alții se implică serios. Violeta e un adolescent serios, atât academic, precum și prin efortul constant făcut pentru a susține cauzele în care crede, militează pentru mai multe cause deloc ușoare în paralel și pentru promovarea voluntariatului ca mod de viață, nu a fost premiată pentru că e fiica mea, nu acesta e criteriul, chiar nu vă ajută cu nimic acest comentariu malițios”, a ținut să precizeze Andreea Marin.

Oricum, cum a și spus aseară, nu face acest lucru pentru vreun premiu, dar e fericită că astfel cauzele devin mai vizibile și mai mulți oameni se implică și conștientizează, în consecință”, a mai adăugat vedeta, care și-a apărat astfel fiica de gura lumii.

Atât Andreea Marin cât și fiica ei, Violeta, au fost aseară super elegante. Ambele au optat să poarte ținute de culoare neagră fiind îmbrăcate de același designer, Eli Lăslean, care este și creatorul de modă preferat al Primei Doamne, Carmen Iohannis.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net