Marcel Pavel, mesaj cutremurător la 3 ani de la moartea mamei sale. Artistul, distrus de durere
Astăzi, 10 august 2024, se împlinesc 3 ani de la trecerea în neființă a mamei lui Marcel Pavel. Cu ocazia acestui trist eveniment, artistul a transmis un mesaj pe social media.
Mama lui Marcel Pavel s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani. Marcel Pavel și-a revenit cu greu din pierderea suferită și își amintește și acum cu mare drag și dor de femeia care i-a dat viață, cu toate că a fost dărâmt de pierderea suferită:
„Am avut mereu această teamă, și anume teama de a-mi pierde părinții, m-am gândit întotdeauna naiv cu o teamă de nedescris la această fatalitate, crezând totuși că mie nu mi se va întâmpla niciodată această nenorocire, dar astăzi inevitabilul s-a întâmplat! DRAGA MEA MAMĂ, ÎNGERUL MEU PĂZITOR, IUBIREA VIEȚII MELE, CEA MAI IMPORTANTĂ FEMEIE DIN UNIVERS A PLECAT ÎNTR-O LUME FĂRĂ DOR PRINTRE STELELE ETERNITĂȚII! ADIO… SAU LA REVEDERE SCUMPĂ MAMĂ!” - era mesajul prin care artistul anunța pierderea mamei sale.
Marcel Pavel: „Tare dor îmi este de tine”
Artistul a postat o imagine pe Instagram în care apare el alături de mama sa. Cu durere în suflet, și-a anunțat fanii că astăzi se împlinesc 3 ani de când cea mai importantă persoană din viața lui s-a stins din viață.
„Dragă mamă, astăzi se împlinesc 3 ani de când ai plecat la stele! Tare dor îmi este de tine!” - a scris Marcel Pavel, pe Instagram.
Mama artistului a murit din cauza unor probleme de sănătate
La scurt timp după moartea mamei sale, tenorul mărturisea că aceasta s-a stins din viață din cauza mai multor afecțiuni medicale pe care le avea. În ultimele 3 săptămâni, starea acesteia devenisă critică.
„Mama suferea de zece ani de diabet, era dependentă de insulină, a făcut blocaj renal, diabetul i-a atacat toate organele. Avea cangrenă la piciorul stâng, suferise și un infarct, descoperit de medici în spital, dar pe care l-a dus pe picioare. Mama era internată la Spitalul Cantacuzino, din București.
Ieri, la ora 11.00 dimineața, când trebuia transferată la Spitalul Militar, pentru revascularizarea piciorului, a încetat însă din viață. În ultimele trei săptămâni, nu mai era coerentă, așa că nu am mai putut vorbi”, a declarat artistul, pentru Playtech.