Momente dificile pentru o cântăreață faimoasă din România: a aflat de moartea mamei sale în timp ce trebuia să cânte pe scenă. „Am fost puternică”
Are o carieră muzicală de succes, o familie frumoasă și o viață la care multe femei poate doar aspiră. Chiar dacă se bucură de celebritate și de persoanele dragi, unul dintre cele mai dificile momente a fost pierderea mamei sale, veste pe care artista noastră a aflat-o în timp ce urma să urce pe scenă.

Diana Matei, căci despre ea este vorba, a oferit un interviu sincer în care a vorbit despre frumusețea meseriei pe care o practică, dar și despre momentele mai puțin plăcute. Cum a gestionat momentul în care a aflat că femeia care a adus-o pe lume s-a stins din viață?
Diana Matei: „Pe mine mă face fericită ceea ce fac”
Are o carieră de succes în domeniul muzical și se bucură de viața pe care o are. Pentru Diana Matei meseria de cântăreță o împlinește și o face fericită. Există și familia frumoasă pe care și-a creat-o alături de Marian Cleante, cu care are un băiat, pe Yanis.
„Au fost atât de multe momente frumoase în viața și în cariera mea. Dar poate nu o să mă crezi, eu nu am un moment favorit, ci am foarte multe momente favorite. Am momente în care pur și simplu sunt într-un anumit loc, care pentru altcineva nu reprezintă o scenă mare cu un public de cinci sau șase mii de oameni. Dar, dacă eu mă încarc și simt o emoție foarte, foarte puterică, mi se pare extraordinar. Am momente în care atunci când cânt o melodie pur și simplu plâng. Adică pe mine mă face foarte fericită ceea ce fac, activitatea mea artistică.
Momentele grele au fost foarte multe, de-a lungul timpului. Trebuie să ai prezență de spirit pe scenă. Se poate întâmpla ceva cu sonorizarea… Căderea în eșec este tot timpul posibilă la un artist. Adică, emoția este permanentă. Noi trăim cu ea, am învățat să trăim cu ea, să ne adaptăm acestei vieți, în aceste emoții. Dar ele fac parte din viața noastră. Am învățat să le gestionăm cât putem noi de mult și reușim să trăim cu ele și să ducem mai departe ceea ce știm să facem. Marea majoritate a momentelor aparțin oamenilor simpli din viața mea. Pentru că ei au bucuria aceea sinceră.”, spune Diana Matei într-un interviu viva.ro.
„Tocmai fusesem anunțată că mama nu mai este”

Meseria de artist ascunde multe sacrificii în spatele succesului pe care spectatorii nu le observă. Prezența scenică și modul în care gestionezi orice situație inopinantă poate fi unul dintre criteriile definitorii din viața cântăreților.
Mama Dianei Matei s-a stins din viață, iar la scurt timp ea a fost nevoită să urce pe scenă. Și-a respectat meseria și angajamentul luat, așa că a cântat vreme de o oră, timp în care simțea că avea „o gheară în gât”.
„Dacă e să mă refer la scenă, cred că cel mai greu moment din viața mea a fost acela în care s-a prăpădit mama și am urcat pe scenă. Tocmai fusesem anunțată că mama nu mai este și trebuia să urc pe scenă. A fost foarte greu! Să dea Dumnezeu să nu simtă nimeni acest lucru, dar ele sunt inerente, fac parte din viața noastră. Aveam o gheară în gât și îmi aduc aminte cum simțeam că mă strânge ceva și eu urma să cânt… Am urcat pe scenă și am cântat timp de aproape o oră. Am fost puternică și am reușit să fac acest lucru în acele momente, să le cânt oamenilor, deși aflasem că mama s-a stins din viață.”, a mai spus solista.