Monica de la trupa Angels renunță la showbiz pentru o altă meserie! Ce gânduri are artista

#Exclusiv Click!

Monica Ene (36 de ani), jumătatea trupei Angels, are de gând să se reprofileze profesional! Artista a declarat în exclusivitate pentru Click! că s-a înscris la o școală postliceală de asistente medicale și că în viitorul apropiat și-ar dori să lucreze în acest domeniu pentru că își dorește o stabilitate financiară.

Au apus vremurile bune de acum cinsprezece ani, în care Monica Ene și Raluca Blejușcă rupeau topurile muzicale și făceau ravagii cu piesele „Așa-s băieții”, „Zăpăcește-mă” și „Toate fetițele, mâinile sus”. Acum fiecare a luat-o pe drumul ei. Monica Ene se pare că își dorește acum o viață liniștită alături de fiica sa, Maria, în vârstă de 14 ani, pe care o are dintr-un mariaj eșuat cu un bărbat cu care s-a căsătorit la vârsta de 21 de ani.           

„Vreau să fac o schimbare în viața mea, una bună care să îmi conferă liniște. Sunt în primul an la școala de asistente medicale. Mă gândeam de mult timp să fac asta, dar anii tinereții mă trăgeau spre altceva. Mama, bunica, sora mea au lucrat în spitale și nu sunt străină deloc de acest domeniu. Am ajuns la o vârstă, la o înțelepciune aparte și am realizat că toate în viață trec.

Am mari emoții când o să trebuiască să pun totul în practică și asta o să se întâmple din luna decembrie a acestui an. O să începem practica în curând și mă gândesc cu mari emoții la acest lucru. Îmi este foarte frică să nu fac ceva greșit la spital, pentru că eu sunt un om foarte empatic și să nu dau în altele. La practică îmi voi da seama dacă sunt făcută pentru această meserie sau nu”, a declarat Monica Ene în exclusivitate pentru Click!

Schimbare de macaz pentru Monica de la trupa Angels

Jumătatea trupei Angels ne-a mai mărturisit și motivul pentru care s-a înscris la cursurile Pro Scientia și își dorește să se reorienteze profesional:

„Cu siguranță aș renunța la lumea showbiz-ului pentru a lucra în domeniul medical, nici nu încape discuție! Aș mai merge să prezint evenimente și cam atât. Este atât de important să ai de unde alege în viață și eu nu am de unde alege acum. Nu vreau să mai stau cu teama dacă îmi sună sau nu telefonul. Toate aceste lucruri le spun după ce am adunat o anumită experiență în viață. Timpul și greutățile de zi cu zi te aduc să gândești așa”.

Cealaltă jumătate a trupei e mămică eroină

Raluca Blejușcă (35 de ani) sau Raluca Angels, cum i se spunea, este cealaltă componentă a formației cu care Monica rupea inimile fanilor și topurile muzicale, în perioada anilor 2000. Timpul a trecut, iar lucrurile s-au așezat și în viața Ralucăi. De 16 ani aceasta este căsătorită cu un bărbat care o iubește necondiționat și cu care are cinci copii: Serafim (14 ani), Casian (12 ani), Emilian (7 ani), Maria (10 ani), dar și Anastasia (5 ani).

„Mi-aș dori ca toată lumea să aibă parte de iubirea pe care o trăiesc eu alături de soțul meu. În plus, soțul meu e procuror și chiar nu e indicat să se expună prea des. Dar, pentru liniștea oamenilor vom face câteva poze curând împreună. E un om minunat, iubitor, care se dedică familiei zi de zi... e o iubire ce a crescut zilnic prin tot ceea ce am simțit, trăit, experimentat până acum. Din fericire, de la noi nu veți auzi niciodată de divorț”, mărturisea Raluca, într-un interviu acordat recent pentru Click!.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net