Moștenirea lui Silviu Prigoană, în mijlocul unui nou scandal. Ce rol joacă ANAF în procesul pentru avere

Moștenirea lui Silviu Prigoană, în mijlocul unui nou scandal. Ce rol joacă ANAF în procesul pentru avere

Procesul privind averea lăsată în urmă de Silviu Prigoană a căpătat o nouă turnură. Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice a ajuns în instanță pentru a contesta procedurile de executare silită începute de Honorius Prigoană, fiul cel mare al afaceristului.

Procesul pentru averea lui Silviu Prigoană, complicat de intervenția Fiscului
Procesul pentru averea lui Silviu Prigoană, complicat de intervenția Fiscului Foto: Arhiva Click!

În centrul disputei se află suma de 494.412 lei, reprezentând o restituire de TVA care îi revenea lui Silviu Prigoană. Honorius Prigoană a început demersurile pentru executarea silită și poprirea banilor, astfel încât suma să ajungă în conturile sale.

Honorius Prigoană, moștenitor și creditor

Situația este una aparte, deoarece Honorius Prigoană are atât calitatea de moștenitor, cât și pe cea de creditor al patrimoniului tatălui său. Acesta își întemeiază pretențiile pe un contract de împrumut încheiat în august 2012.

Reprezentanții Fiscului contestă însă dreptul lui Honorius de a recupera banii în această etapă a succesiunii. Inspectorii susțin că procedurile de executare au fost începute fără respectarea tuturor pașilor prevăzuți de lege în cazul unei persoane decedate.

Potrivit argumentelor prezentate de Fisc în fața instanței, „în lipsa certificatului de moștenitor, nu poate fi dovedită calitatea procesuală activă a creditorului, astfel că a solicitat admiterea excepției lipsei calității de creditor și anularea executării silite”, notează cancan.ro.

Fiscul cere suspendarea executării

Instituția a atras atenția și asupra efectelor pe care le-ar putea avea poprirea asupra fondurilor. Potrivit susținerilor Fiscului, blocarea banilor ar putea provoca dificultăți operaționale și consecințe asupra bugetului de stat.

În aceste condiții, reprezentanții instituției au solicitat suspendarea provizorie a executării silite până la stabilirea drepturilor legale ale părților.

Procesul dintre Fisc și Honorius Prigoană este în continuare deschis. La 8 iunie 2026, Judecătoria Sectorului 3 a analizat cererea, însă a stabilit că nu are competența de a soluționa cauza și a dispus declinarea acesteia către o altă instanță.

Până la pronunțarea unei decizii definitive, executarea silită nu a fost anulată, iar argumentele prezentate de Fisc urmează să fie analizate de instanța care va prelua dosarul.

Silviu Prigoană a murit în noiembrie 2024

Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, la vârsta de 60 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un restaurant din județul Brașov. Decesul a fost confirmat în aceeași zi, după ce medicii au încercat să-l resusciteze.

Afaceristul a lăsat în urmă patru copii: Honorius și Silvius, din prima căsnicie, și Mihai Maximus și Eduard Gabriel, pe care îi avea cu Adriana Bahmuțeanu.

De-a lungul vieții, Silviu Prigoană a fost căsătorit de mai multe ori. Printre femeile cu care și-a unit destinul s-au numărat Viorica, Delia Gabriela Prigoană, Adriana Bahmuțeanu și Mihaela Prigoană. Cu Adriana Bahmuțeanu s-a căsătorit și a divorțat de mai multe ori, iar în ultimii ani de viață era căsătorit cu Mihaela Prigoană.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner carmen bruma jpg
banner mirabela gradinariu png
Design fără titlu (5) png
Horia Brenciu, foto Facebook jpg
ioana grama, alex tagurean si ayana jpg
alina puscau (1) jpg
banner florian munteanu png
valentin sanfira (2) jpg
image
image