Natalia Guberna dezvăluie picanterii din culisele „Trio Expres”. De ce s-a certat, de fapt, cu „șefa” Carmen Harra și a părăsit brusc trupa: „Era drastică, prea mă punea la punct!”

#Exclusiv Click!

Trupa de succes a anilor ’80, Trio Expres, înființată de Titus Munteanu, a avut în componență mai multe soliste cu nume sonore. Printre ele s-a aflat, pentru o scurtă perioadă de timp, și Natalia Guberna. Ea ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Click!, de ce, la acea vreme, a pus punct colaborării cu „șefa” Carmen Mureșan sau Carmen Harra, cum o știe acum o lume întreagă, după ce a devenit numerologul vedetelor de la Hollywood.  

Trupa a fost înființată de Titus Munteanu

Numele Nataliei Guberna (66 de ani) este legat și de cel al trupei Trio Expres, din care a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp. Ea a explicat, exclusiv pentru Click!, de ce a încheiat, de fapt, colaborarea cu solista Carmen Mureșan (69 de ani), care au fost motivele reale care au determinat-o să se retragă din celebra formație, de mare succes:

„Perioada a fost destul de scurtă. În anii ’80 existau în lume multe grupuri de fete și de băieți, erau la modă. În televiziune se făceau varietăți, nu era pe atunci cu drepturi de autor, puteai prelua piese din repertoriul internațional. Astfel, Carmen Mureșan, actuala Carmen Harra, care era lidera grupului, creat de Titus Munteanu, și cânta alături de Angela Stoenescu și de Zoe Cîmpeanu, în primă formulă, au preluat piese din repertoriul internațional.

Natalia Guberna: „Făceam ce zicea ea, dar eram cam rebelă”

La un moment dat, m-au cooptat și pe mine. Am cântat o scurtă perioadă, alături de Carmen, dar am avut ceva de învățat. Eu eram obișnuită să fiu singură pe scenă, dar faptul că am cântat în grup m-a ajutat să fiu mai disciplinată.

Carmen era foarte drastică și foarte pretențioasă, pe mine mă cam deranja acest lucru, mai ales că eu eram cam rebelă. Dar, făceam ce zicea ea, a avut mereu calități de lider bun. Mergeam la ea acasă, repetam piesele, învățam să dansăm”. 

De ce s-au certat, de fapt?

Natalia Guberna regretă însă că nu a fost mai maleabilă, mai răbdătoare, în anii tinereții, și că a părăsit brusc trupa „Trio Expres”, care îi adusese totuși un plus de faimă: 

„Am avut câteva filmări împreună, am și în registrat vreo două piese, una scrisă de Marius Țeicu „Ziua ta!”. Când am înregistrat-o, Marius Țeicu a zis așa: „Natalia e vocea principală!”, dar lui Carmen nu prea i-a convenit. Titus Munteanu a spus din start că în acest grup fiecare fată poate cânta, însă nu s-a întâmplat acest lucru, au fost discuții, ca între fete, aveam toate un pic peste 20 de ani. Carmen voia un grup ca în Occident, adică ea să fie lidera, în frunte, iar restul, noi, pe plan secundar, un fel de backing-vocals”. 

„Singure ne coseam paietele pe rochii”

Solista a continuat seria dezvăluirilor, exclusiv pentru Click!, despre perioada în care a activat în „Trio Expres”:

„Mie una nu prea mi-a convenit, i-am spus-o și ei atunci, parcă mă simțeam că mă pune să cânt din ultima bancă. Mi-a părul rău apoi că am plecat din trupă, mai ales că, după ceva ani, Carmen a înregistrat un album cu Trio Expres.

Mi-ar fi plăcut să fiu alături de ea, pe un disc, mai ales că aceste piese rămân, și poate că altul ar fi fost și drumul meu muzical. Meritul lui Carmen era însă și în alegerea rochițelor de la filmări. Le realizam la o croitoreasă, Carmen venea cu ideile, apoi singure ne coseam paietele, ca să avem ținute strălucitoare”.

Cum s-au împăcat, după ani și ani?„I-am cerut scuze că am fost prea încăpățânată”

Dar, după ani și ani, Natalia Guberna și Carmen Harra s-au împăcat, dând uitării vechile conflicte. Mai mult, Natalia i-a cerut scuze că, pe vremea colaborării lor, era prea orgolioasă:

„Ne-am împăcat, în timp, acum ne întâlnim de fiecare dată când vine în România, din America, am fost prezentă și o lansare pe care a avut-o la Magazinul Muzica, unde mi-am cerut și scuze. I-am spus că eram prea încăpățânată, că mă enerva că prea mă punea la punct și nu-mi convenea. Că nu puteam să fiu mai supusă, că eram mai rebelă.

Dar, așa gândeam atunci. Dacă aveam mai multă răbdare, aș fi rămas în trupă. Eu decât am filmat cu Trio Expres, nu am avut concerte, nu am câștigat bani, am plecat prea repede”, ni s-a mai confesat Natalia Guberna, exclusiv pentru Click!

Și Stela Enache a făcut parte din „Trio Expres”: „Carmen era însoțită de mama ei la repetiții”

Stela Enache, și ea fostă membră a trupei, a vorbit, într-un interviu pentru emisiunea „Răi, da’ buni” (Antena Stars), despre începuturile „Trio Expres”:

„Eram la Casa Studenţilor, atunci a apărut o fetiţă bruneţică şi voluptuoasă. M-a impresionant când a început să cânte, avea o voce foarte puternică şi penetrantă. Dacă asculţi Trio Expres se aude vocea ei mai mult. Venea cu mama, care era disperată să n-o piardă. Aşa am început noi să cântăm împreună”.

Grupul „Trio Expres” s-a desfiinţat odată cu plecarea lui Carmen Mureșan în America, unde locuiește și în prezent: 

„Am plecat pur şi simplu, nu le-am anunţat. Am vrut să încep o altă etapă”, mărturisea Carmen, într-un interviu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net