Nick Rădoi, noi detalii despre starea sa de sănătate după ani de luptă cu cancerul: „M-a pus din nou pe gânduri”
Omul de afaceri spune că un test ADN de ultimă generație, efectuat în Statele Unite, a indicat un risc de recidivă a cancerului. Deși investigațiile imagistice sunt normale, Nick Rădoi spune că va relua regimul strict și tratamentul preventiv.

După aproape trei ani de la diagnosticul care i-a schimbat viața, Nick Rădoi a primit o nouă veste dificilă.
Stabilit în Statele Unite, omul de afaceri a povestit că un test ADN de ultimă generație, pentru care spune că a plătit aproximativ 30.000 de dolari, a indicat un risc de recidivă a cancerului.
Nick Rădoi spune că un test ADN a indicat risc de recidivă
Potrivit acestuia, investigațiile imagistice – inclusiv CT și PET-CT – nu arată în prezent semne ale bolii. Cu toate acestea, testul molecular ar fi detectat modificări care pot semnala din timp posibilitatea reapariției cancerului.
„Ultimul test pe care l-am făcut... Eu fac teste de ADN. Scanările CT și PET-CT îmi arată că totul este perfect, că nu am nicio problemă, dar eu fac un test foarte delicat, un singur test este în jur de 30.000 de dolari, care îți spune din timp dacă boala va reveni.” a declarat Nick Rădoi potrivit SpyNews.Așa că va trebui să intru iarăși pe regim, va trebui să stau departe de zahăr, de pâine, de toate lucrurile astea.
A trecut prin operații și și-a schimbat complet stilul de viață
Problemele de sănătate ale lui Nick Rădoi au început în vara anului 2023, când o durere abdominală aparent banală s-a dovedit a fi provocată de o tumoră la colon. Au urmat intervenții chirurgicale și o perioadă dificilă de recuperare, timp în care medicii i-au oferit inițial un prognostic rezervat.
Experiența l-a determinat să își schimbe radical stilul de viață. Omul de afaceri spune că a renunțat la o parte dintre afaceri, încearcă să evite stresul și acordă o atenție mult mai mare sănătății.
„Ajungi să înțelegi că sănătatea este cea mai importantă. Am eliminat multe surse de stres și încerc să mă bucur de viață altfel”, a mărturisit acesta.
Nick Rădoi spune că nu și-a pierdut speranța și că își dorește ca experiența sa să îi încurajeze și pe alți oameni care trec prin probleme similare, îndemnându-i să urmeze tratamentul recomandat și să nu renunțe la luptă.
„Doctorii mi-au spus că mai am de trăit 9 luni de zile, iar de atunci au trecut deja 4 ani și ceva. Înseamnă că lucrurile merg mult mai bine în viața mea”.
Cine este Nick Rădoi?
Nick Rădoi a trăit o viaţă desprinsă parcă din filmele americane. Rădoi a devenit multimilionar în Statele Unite, după ce împreună cu părinţii şi fraţii săi a fost expulzat din România, în 1979.
Vinovat, din punctul de vedere al autorităţilor, a fost tatăl lui Nick Rădoi, Nicolae, care devenise o ţintă a Securităţii şi care a fost închis la Timişoara pentru protestele sale împotriva regimului comunist.
Primii cinci ani petrecuți în America au fost cei mai grei pentru Nick Rădoi, care a pus bazele unei companii de transport, ce avea să îi aducă în conturi câteva zeci de milioane de euro.
Milionarul a fost căsătorit timp de 29 de ani cu Cami și au împreună trei fete, care sunt căsătorite toate cu cetățeni români.



































