Nuntă regală la Timișoara! Meniu cu jamon în foiță de aur și tort de 2 metri. Cătălin Botezatu, invitat de onoare
Un moment de poveste, o locație spectaculoasă și o desfășurare de forțe demnă de un eveniment regal – așa poate fi descrisă pe scurt nunta lui Darius Mircea Costea, fiul Rodicăi Costea, organizatoarea Timișoara Fashion Week. Mireasa a strălucit într-o rochie cu perle cusute manual, iar printre invitați s-au aflat și vedete, precum Cătălin Botezatu.

Timișoara a fost weekendul trecut capitala eleganței și a rafinamentului, grație unei nunți care a pus orașul pe harta celor mai fastuoase evenimente din România. Darius Mircea Costea (22 de ani), fiul binecunoscutei Rodica Costea – sufletul din spatele Timișoara Fashion Week, s-a cununat cu Alexandra (21 de ani), într-un decor desprins parcă dintr-un film romantic de Oscar.
Costume personalizate cu numele mirilor și data nunții
Rochia Alexandrei, semnată de Oana Cocîr, a fost realizată manual, cu o trena de nu mai puțin de 6 metri și împodobită cu mii de perle și petale fine. Voalul lung și croiala sofisticată au completat perfect lookul regal al miresei. Mirele, Darius, a purtat două ținute spectaculoase, create exclusiv de designerul spaniol Felix Ramiro – un costum alb-negru pentru cununia religioasă și unul complet negru pentru petrecere, ambele personalizate cu prenumele mirilor și data nunții.
Cununia religioasă a avut loc în aer liber, în cadrul elegantului Palazzo, chiar lângă o piscină încadrată de candelabre grandioase și un pian alb, în fața a peste 150 de invitați.







La interior, drapajele – peste 1000 de metri! – în culoarea anului, au fost montate de binecunoscuta decoristă Anne Belei și au împodobit zona prezidiului și mesele invitaților. Camera nupțială a fost împodobită cu peste 200 de trandafiri albi naturali de către specialista Carmen Golda, iar buchetul miresei – un mix elegant de trandafiri albi și bujori, importat special din Olanda – a fost realizat cu o grijă aparte de Carmen Caragea.
Meniu: jamon în foiță de aur și tort de 2 metri
În ceea ce privește meniul, invitații au fost răsfățați cu preparate sofisticate, iar o atracție aparte a fost Iberic Barul cu jamon învelit în foiță de aur și efecte speciale cu gheață carbonică. Nici dulcele nu a fost neglijat – înghețata artizanală de la Chantia și un tort înalt de doi metri au făcut deliciul serii. Momentul a fost însoțit de un spectaculos foc de artificii.
La eveniment au participat personalități din lumea mondenă, oameni de afaceri și prieteni apropiați ai familiei, iar invitatul special a fost nimeni altul decât Cătălin Botezatu – prieten de suflet al Rodicăi Costea și nelipsit de la edițiile Timișoara Fashion Week. Pentru prima dată, Botezatu a fost prezent la o nuntă în Timișoara, subliniind legătura strânsă cu familia Costea. Printre soliștiic are au înveselit atmosfera a fost și cunoscutul tenori Remus Alăzăroae.
Întreg evenimentul a fost coordonat cu precizie militară de mama mirelui, care a avut în staff peste 100 de persoane. Ea a demonstrat încă o dată că este nu doar o organizatoare de modă, ci și o orchestratoare a celor mai importante momente din viața familiei sale.
Pentru miri urmează luna de miere într-un cadru exotic: Santa Lucia – un paradis tropical din Caraibe.