O actriță celebră care a jucat în „Liceenii” primește curând un premiu important. Despre ce este vorba

Ultima actualizare:

Luni, 3 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Odeon din Capitală va avea loc cea de-a XXII-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural. În cadrul acestui eveniment, vor fi acordate două premii speciale și un premiu de excelență, prin aceste distincții dorindu-se să se recunoască reușite și evenimente extraordinare. Gala va fi transmisă în direct de Radio România Cultural.

Actrița Dorina Lazăr în Liceenii. Sursa TVRM
Actrița Dorina Lazăr în Liceenii. Sursa TVRM

Premiul de excelență va fi oferit anul acesta unei artiste care este extrem de iubită și de respectată atât de către public, cât și de către colegii de breaslă. Și este vorba chiar despre o actriță care și-a legat destinul de Teatrul Odeon, unde a realizat numeroasele roluri de excepție, dar care este cunoscută, de asemenea, și pentru interpretări deosebite în multe dintre filmele românești, așa cum a fost rolul din „Liceenii”, din 1987, unde i-a dat „viață” mamei lui Șerban. În cei peste 55 de ani de carieră, a adunat zeci de roluri în producții de succes și este și astăzi activă, chiar și în seriale tv, precum „Lia - Soția soțului meu”, noul proiect de la Antena 1. Este o personalitatea puternică, recunoscută pentru pasiunea și respectul cu care își tratează meseria: Dorina Lazăr. Din cei 82 de ani de viață, aproape 55 au fost dedicați publicului.

Dorina Lazăr va primi Premiul de Excelență pentru o carieră deosebită de aproape 55 de ani

Actrița Dorina Lazăr este angajată a Teatrului Odeon / foto: Radio România Cultural
Actrița Dorina Lazăr este angajată a Teatrului Odeon / foto: Radio România Cultural

Zeci de premii pentru faimoasa actriță

Dorina Lazăr a primit de-a lungul vieții numeroase premii importante. Iată doar câteva dintre acestea:

Premiul UNITER pentru întreaga activitate ca actriță (2008);

Premiul pentru cea mai bună actriță, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru rolul Grete din ȘEFELE de W.Schwab, 2003;

Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler (2000);

Cea mai bună actriță de film la Festivalul de Film „Henri Langlois” de la Tours (Franța) pentru rolul Ea din „Frumos e în septembrie la Veneția” (1986);

Cea mai bună actriță, acordat de Asociația Oamenilor de Teatru și Muzicienilor din România, pentru rolul Maria din „Nu ne naștem toți la aceeași vârstă” (1984);

Cea mai bună actriță de film, acordat de Asociația Cineaștilor din România, pentru rolul Angela din „Angela merge mai departe” (1982);

 Leul de bronz la Festivalul Internațional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul „Năpasta” (1979).

„Vocea” din spațiul public a victimelor abuzurilor sexuale

Mihaela Chiper e fondatoarea Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale / foto: Anca Mureșan
Mihaela Chiper e fondatoarea Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale / foto: Anca Mureșan

O altă distincție ce se va acorda în cadrul acestei gale este Premiul special „RRC Responsabil”. Acesta va fi primit de fondatoarea Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale. Este vorba despre Mihaela Chiper. Ea a avut curajul să aducă, de nenumărarte ori, în spațiul public discuția despre abuzurile sexuale asupra copiilor. În plus, ea încearcă prin toate mijloacele să încurajeze raportarea abuzurilor asupra minorilor. Mihaela face eforturi imense pentru a convinge statul să se implice mai mult în combaterea și prevenirea acestui teribil fenomen de la noi din țară. Să nu uităm că în Româna discuțiile publice despre despre abuzurile sexuale sunt încă un tabu. Mai mult decât atât, abuzul sexual asupra minorului este cel mai subraportat fenomen social negativ.

Una dintre presonalitățile centrale ale jazz-ului românesc, premiată la această gală

Florian Lungu e membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor / foto: Nedici Dragoslav
Florian Lungu e membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor / foto: Nedici Dragoslav

În cadrul acestui eveniment se va acorda și Premiul special „Jazz Made in Romania”. Această distincție o să îi fie înmânată muzicianului și promotorului muzical Florian Lungu. Muzicolog, compozitor, pedagog și aranjor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, onorat în 2003 cu Ordinul „Meritul Cultural în rang de Cavaler”, Florian Lungu este una dintre  personalitățile centrale ale jazz-ului românesc. Mai mult decât atât, acesta este autor a peste 7.000 de emisiuni de radio și televiziune, prezentator și susținător al celor mai importante festivaluri de gen din țară.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net