O rudă a actorului Ionuț Antonie a fost găsită. Anunțul făcut după apelul disperat pentru identificarea familiei
Actorul Ionuț Antonie, fost coleg cu Ioana Ginghină la teatrul Ion Creangă, a murit vineri, 18 septembrie 2026, însă familia acestuia nu fusese identificată.

Ioana Ginghină a făcut apel la urmăritorii ei în ceea ce privește găsirea unor rude, iar internauții s-au mobilizat în timp record.
A fost găsită o rudă a actorului Ionuț Antonie
Ioana Ginghină a anunțat că mobilizarea impresionantă din mediul online a dus la găsirea unei rude a lui Ionuț Antonie, actorul pentru care actrița ceruse ajutorul comunității cu doar o zi înainte.
Postarea ei a strâns sute de distribuiri și mesaje, iar informațiile primite au ajuns rapid acolo unde era nevoie.
„Vă mulțumesc tuturor pentru mobilizarea extraordinară, pentru distribuiri, mesaje și pentru toate informațiile trimise. Am reușit să găsim o rudă a lui Ionuț”, a transmis Ioana Ginghină pe Facebook.
Actrița a precizat că, în acest moment, se fac toate demersurile necesare pentru ca trupul lui Ionuț să poată fi depus la capelă, astfel încât colegii, prietenii și toți cei care l-au cunoscut să își poată lua rămas‑bun. Detaliile privind capela, ziua și ora funeraliilor vor fi comunicate imediat ce vor fi stabilite.
„Ieri v-am rugat să ne ajutați să-i găsim familia. Ați distribuit și ați făcut ca mesajul să ajungă unde trebuia. Vă mulțumesc din suflet”, a mai scris Ioana Ginghină.
Ioana Ginghină a cerut toate informațiile posibile
Ioana Ginghină le-a cerut celor care au informații despre familia actorului să ia legătura cu cei care încearcă să îi identifice rudele sau apropiații. Apelul a fost adresat inclusiv colegilor actori, oamenilor din teatru și urmăritorilor săi din mediul online.
„Dacă l-ați cunoscut pe Ionuț, dacă știți ceva despre familia lui sau aveți orice informație care ar putea ajuta, vă rog să ne contactați urgent”, a transmis Ioana Ginghină.
Actrița le cerea, de asemenea, oamenilor să distribuie mesajul, în speranța că acesta va ajunge la cineva care îi cunoaște familia. În mesajul său, actrița amintește că Ionuț Antonie a avut o viață, o carieră, colegi, spectacole și un public.
„DISTRIBUIȚI”, a scris Ioana Ginghină, subliniind că o simplă distribuire ar putea contribui la identificarea unei persoane care știe unde se află rudele actorului.
„Haideți să nu permitem ca, la final, să rămână un om fără nimeni”, a fost apelul transmis de Ioana Ginghină.
Actrița și-a încheiat mesajul cu un gând pentru fostul său coleg: „Dumnezeu să-l odihnească în pace.”



































