Oana Lis ține ședinte online! Vezi la ce prețuri
Oana Lis, în vârstă de 42 de ani, și-a reluat activitatea ca psihoterapeut. O ședință online costă 70 lei, iar cea de la cabinet costă 100 lei, întrucât presupune mai multe costuri. Soția fostului edil al Capitalei s-a pus serios pe treabă și își așteaptă clienții.
”Da, mi-am reluat activitatea. Bine, țin și ședințe online, la un preț de 70 de lei, iar cele la cabinet sunt 100 de lei, întrucât implică mai multe costuri, ținând cont că plătesc și închirierea locației”, ne spune Oana Lis. Blonda le-a dat peste nas tututror care o comentau după ce a terminat Facultatea de Psihologie și a demonstrat că poate face ceva pe picioarele ei. Acum, la scurt timp după ce s-a vindecat de Covid împreună cu soțul ei, Viorel Lis, ea își așteaptă clienții.
Oana Lis și-a găsit clienți la cabinet și pe Facebook
„Voiam să vă anunț că am redeschis fizic cabinetul de psiholog în sectorul 1. Cine dorește detalii pentru o programare, mă poate suna. Putem lucra pe teme pe care eu mi le-am lucrat și vindecat la mine, cum ar fi depășirea traumelor din copilărie, anxietate, depresie, atac de panică, găsirea motivației în viață, îmbunătățirea relației cu cei din jur, iertare și acceptare. (…) Deci, vă aștept cu drag să ne cunoaștem live și în acelasi timp, le mulțumesc pentru încredere celor care deja lucrează cu mine și îi felicit pentru dorința de evoluție personală. Numai bine tuturor”, a scris Oana Lis pe pagina personală de Facebook.
Anunțul făcut de vedetă a fost întâmpinat de o mulțime de reacții. Mulți dintre urmăritorii ei s-au arătat foarte interesați și chiar au pus întrebări legate de costurile ședințelor de terapie. Oana Lis a fost deschis și a oferit detaliile cerute, doritorilor. .„Da, și online. Așa e 70 lei o ședință de o oră. La cabinet sunt și costuri de locație. Vorbim în privat dacă e”, a spus ea, apoi a completat.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!