Oana Zăvoranu cere ajutor financiar pentru a-și pune scenariile de film în practică: „Fără să mai depindem de ăștia cu nepotismele”
Oana Zăvoranu este hotărâtă să facă ce iubește și la ce se pricepe cel mai bine! Vedeta a publicat un anunț pe pagina sa personală de Instagram, unde îi roagă pe cei care își doresc cu adevărat să urmărească filme sau seriale de calitate să investească și să o contacteze, căci vrea să își pună scenariile de film în practică.
Oana Zăvoranu vrea filme adevărate! Vedeta are două scenarii înscrise la OSIM, însă, mărturisește că, deși are echipa necesară, cât și regizorul, pentru a își pune dorința în practică, banii nu îi sunt de ajuns. Prin urmare, diva îi roagă pe cei care doresc să investească și să se alăture ei și echipei în proiecte cinematografice adevărate să o contacteze.
„M-am hotărât să fac ceea ce știu să fac cel mai bine și la ce mă și pricep să fac cel mai bine. Nu pot, însă, singură, ci cu ajutorul celor care au puterea financiară să o facă. Și am zis să las aici intenția, că mai departe Dumnezeu o duce acolo și la cine trebuie să ajungă.
Am două scenarii înscrise la OSIM, după care se pot face niște filme și seriale sublime. Rog sponsorii interesați să investească și în filme/seriale frumoase, adevărate și care nu au mai fost făcute în România, să mă contacteze. Eu personal sunt sătulă de ghiorțăielile și penibilitățile de la TV și nu numai, trase parcă toate la indigo și făcute pe bază de nepotisme. Hai să facem și filme adevărate.
Oana Zăvoranu: „Se pot face proiecte minunate fără să mai depindem de ăștia cu nepotismele”
Sunt un om de încredere și am atât echipă dornică să muncească temeinic la un proiect cinematografic de succes, oameni sătui să se «prostitueze» pentru niște bani lucrând la proiecte infecte, cât și actori valoroși care pot fi puși în valoare de un scenariu și un rol puternic și bun. Regizor avem, banii, însă, ne trebuie. Nu extrem de mulți, că nu ciordim.
Prin urmare, potențialii sponsori care doresc să se «înhame» alături de mine și echipa mea în proiecte cinematografice adevărate, rog să îmi scrie.
Se pot face proiecte minunate fără să mai depindem de ăștia cu nepotismele care v-au intoxicat cu actorașii troglodiți și care cred că de pe șanț sau din cluburi pot face pe bandă rulantă filme sau seriale la care se uită doar ei și familiiile lor”, a spus Oana Zăvoranu, pe pagina sa de Instagram.