Ozana Barabancea a aflat când va muri! Cine i-a dat vestea cumplită: „De ani de zile știu treaba asta”

Ozana Barabancea (54 de ani), una dintre cele mai titrate vedete din România, a făcut o serie de dezvăluiri despre cele mai negre momente prin care a trecut, după ce a descoperit astrologia și a început să citească diverse cărți pe această temă. Experiența ei a fost una destul de năucitoare, întrucât, mărturisește ea, a aflat perioada în care va muri. 

Solista Ozana Barabancea / foto: Social media
Solista Ozana Barabancea / foto: Social media

Jurata de la „Te cunosc de undeva”, invitată în podcastul „Ameritat cu Nasrin”, și-a deschis sufletul în fața celor de acasă și a vorbit despre momente din viața ei, străine până acum publicului. 

Ozana Barabancea, despre experiența cu astrologia 

Fiecare dintre noi am fost cel puțin o dată curioși să aflăm ce ne rezervă viitorul, astfel că astrologia a fost instrumentul potrivit. Și Ozana Barabancea s-a aflat în această ipostază, căci a existat o vreme în care era fascinată de această pseudoștiință. 

Din fericire, atunci când a conștientizat că acest obicei îi cauzează, a decis să se rupă complet de el. S-a apropiat mai mult de Divinitate și a creat o relație cu Dumnezeu, crede în El și este mai mult decât convinsă de faptul că acolo găsește ajutorul de care are nevoie. 

„Nasrin Ameri: Crezi în destin? 

Ozana Barabancea: Eu cred în Dumnezeu, în primul rând. Și mai cred că rugăciunea face minuni, apropo de cred în destin. Să știi că a fost o vreme când îmi savuram toate cărțile de astrologie din casă, și între timp mi-am dat seama că este un mare pericol și o mare înșelare, și le-am dăruit pe toate. Și dacă se întâmplă să fie ceva mai puțin dorit în viața mea, apelez imediat la rugăciune, și la psaltire, și la acatiste, și merg la biserică. Și să știi că mi-a ajutat foarte mult. 

Adică eu n-am nimic cu astrologii, cu numerologii, eu nu contest că ar minți, din contră, uneori adevărul nu e bine să-l știi pentru că te panichează, și mai ales răul nu trebuie rostit.”, a povestit artista. 

Cum a aflat perioada în care va muri

Decizia de a mai crede în astrologie a venit în urma unor experiențe negative de care a avut parte. Mai concret, a reușit să afle cum și în ce fel a avut loc moarte tatălui ei, însă cel mai mult a cutremurat-o faptul că a aflat perioada în care ea va muri.

Nesrin Ameri: Ai renunțat la a mai crede în astrologie, numerologie, pentru că, într-adevăr, s-au adeverit lucruri? 

Ozana Barabancea: Da, absolut! Da, deci am aflat niște lucruri care m-au cutremurat, le-am verificat, foarte multe dintre ele au fost exact punctuale. 

Nasrin Ameri: Poți să-mi dai un exemplu? Ce-ți vine ție în minte, ce poți să spui public? 

Ozana Barabancea: Da. Moartea tatălui meu. Am aflat că, exact, cum și în ce fel. Dar am aflat și când o să mor eu. Deci de ani de zile știu treaba asta. Nu știu anul, dar știu perioada, și când se apropie zilele respective nu că mă panichez, dar am grijă la tot ceea ce fac, să fiu foarte atentă. 

Eu am ascendentul la două grade distanță de fiul meu, și amândoi, pentru că suntem ascendent, eu la trei grade și eu la cinci grade în Scorpion, când e să fie nasol, e nasol pentru amândoi. Când e să fie bine, este bine pentru amândoi. 

Avem foarte multe similitudini, de-aia nu mă mai uit pe astrograma lui, nu mă mai uit pe astrograma mea, am văzut ce era de văzut, sunt lucruri pe care nu vreau să le fac publice, nu vreau să mă gândesc la ele”, a mai spus Ozana. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
image
actualitate.net
image
actualitate.net