România, rezultate slabe la PISA. Șerban Copoț critică autoritățile: „Vă permiteți să dați vina pe părinți?”
Rezultatele testelor PISA 2025 au readus în atenție problemele cu care se confruntă sistemul de educație din România. Performanțele elevilor români se află în continuare sub media țărilor membre OCDE, iar rezultatele la lectură au înregistrat o scădere față de evaluarea precedentă. În acest context, Șerban Copoț a transmis un mesaj dur, în care critică modul în care este gestionat sistemul de învățământ și responsabilitatea pe care autoritățile o transferă către părinți.

Șerban Copoț: „De vină nu sunteți doar voi, cei de azi, de la butoane, ci sunteți toți”
Rezultatele au stârnit numeroase reacții, iar Șerban Copoț s-a numărat printre cei care au avut un mesaj tranșant la adresa autorităților. Vedeta a criticat finanțarea educației, programa școlară și modul în care părinții sunt considerați responsabili pentru problemele sistemului.
„Referitor la testele PISA, poate ar trebui să le reamintim celor din vârful statului că legea spune că educația trebuie să aibă 6% din PIB. Azi, în 2026, sunt alocați doar 3,03%. Da, azi mai puțini bani decât se dădeau acum 20 de ani. De vină nu sunteți doar voi, cei de azi, de la butoane, ci sunteți toți, indiferent de culoare politică, de 30 de ani încoace”, începe mesajul publicat de Șerban Copoț pe rețelele de socializare.
„Noi facem educație, nu școală, domnule ministru”
De asemenea, Șerban Copoț i-a transmis un mesaj dur și ministrului Educației, Mihai Dimian, pe care l-a criticat pentru modul în care este gestionat sistemul de învățământ și pentru faptul că responsabilitatea ajunge, în opinia sa, să fie pusă pe umerii părinților.
„Vă permiteți să dați vina pe părinți, domnule ministru al Educației? Noi mergem la muncă, plătim taxe ca să aveți voi bani de avioane private și de figuri. Și tot noi trebuie să stăm să facem școală cu ei? Noi facem educație, nu școală, domnule ministru. Nu vă văd pe niciunul reformând cu adevărat programa aia falimentară și mizerabilă și aducându-ne măcar în secolul XXI.”
„Rezultatele PISA 2025 sunt clare și nu pot fi ignorate”
Rezultatele testelor PISA 2025 se numără printre cele mai slabe din ultimii 20 de ani pentru elevii români. Mai mult de jumătate dintre adolescenții de 15 ani au dificultăți la matematică, în timp ce aproape unul din doi întâmpină probleme atunci când trebuie să înțeleagă un text.
În acest context, Adelina Beldugan, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș, susține, pentru Click!, că rezultatele nu ar trebui analizate doar din perspectiva performanțelor elevilor, ci și în raport cu modul în care este construit și desfășurat procesul educațional din România.
„Rezultatele PISA 2025 sunt clare și nu pot fi ignorate: 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, 48% sunt sub acest prag la citire, iar la științe procentul ajunge la 46%.
Mai mult, 57% dintre elevii români nu ating nivelul de bază la rezolvarea digitală a problemelor, o competență care presupune folosirea instrumentelor digitale pentru a analiza informații, a testa soluții și a rezolva probleme. Sunt cifre care ridică, fără îndoială, semne serioase de întrebare. Dar, dincolo de procente, apare o întrebare la fel de importantă: este corect să arătăm doar spre elevi? Ce îi învățăm, de fapt, la școală și ce le cerem apoi să demonstreze?
Pentru că elevul român este obișnuit, în multe situații, să învețe informația, să o memoreze și să o reproducă la test. PISA îi cere însă altceva: să înțeleagă un text, să selecteze informația relevantă, să facă legături, să gândească logic, să aplice ceea ce știe într-o situație nouă și să găsească singur o soluție. Iar dacă aceste competențe nu sunt exersate suficient zi de zi la clasă, întrebarea nu mai este doar <<de ce nu știu elevii?>>, ci și <<cum îi învățăm noi să gândească și să aplice ceea ce știu?>>”, declară profesoara.

































