Artistul român care i-a cântat lui John Kennedy, cu 6 luni înainte să fie împușcat

Ultima actualizare:

În primăvara anului 1963, cu doar câteva luni înainte de vizita istorică în Berlinul de vest(n.r. august 1963), John F. Kennedy, alături de soția sa, Jacqueline, ar fi asistat la un recital susținut de o delegație de artiști români, la ambasada României din Statele Unite ale Americii.

Episodul a fost rememorat și descris de marele artist Ion Lăceanu, zis și „omul-orchestră” pentru publicația Impact.ro

Aplaudat de Kennedy și de soția sa

Cântam cu mai mulți colegi la ambasada României din America, pentru corpul diplomatic. Erau prezenți John F. Kennedy și soția lui, Jacqueline. Mi-a plăcut de el, avea carismă, era foarte elegant și un mare iubitor de muzică. Ne-a ascultat pe mine și pe ceilalți artiști, a aplaudat”, a declarat Ion Lăceanu pentru sursa citată.

Așa cum este elegant și conform protocolului, președintele american chiar i-ar fi felicitat pe artiști. „La sfârșit, el și soția lui ne-au trimis un coș cu flori pe scenă, au dat mâna cu noi”, a povestit Ion Lăceanu pentru Impact.ro

Citește și: Vedetele din România care își vând casele, pe timp de criză

Șase luni mai târziu, pe 22 noiembrie 1963, avea să se producă unul dintre cele mai misterioase atentate, soldat cu asasinarea fostului președinte Kennedy, în Dallas, statul american Texas.

A fost un șoc pentru artist, mai ales că regretatul președinte îi lăsase o impresie atât de frumoasă, încât a decis să își boteze fiul ca pe fratele fostului președinte, Robert, asasinat și el, șase ani mai târziu, în Los Angeles, California.

Pe atunci(n.r. în 1963), soția mea era însărcinată,  așa că pe fiul meu îl cheamă și Robert, ca pe fratele lui John F. Kennedy. Nu i-am pus John, pentru că așa mi se zice mie. Am făcut asta în amintirea familiei fostului președinte american.

Și-a botezat fiul după numele fratelui președintelui JFK, Robert

După o jumătate de an, de la acel eveniment, celebrul politician a fost asasinat. Vestea m-a cutremurat”, le-a mai povestit, Ion Lăceanu, jurnaliștilor de la Impact.ro

Ion Lăceanu, 86 de ani, este unul dintre cei mai compleți artiști folclorici din România. A impresionat multe generații, având o capacitate uluitoare de a interpreta muzică la o multitudine de instrumente, unele realizate sau improvizate chiar de el.

Citește și: Reacția Oanei Sârbu, după ce Gheorghe Gheorghiu a spus că și-ar petrece o noapte cu ea!

În prezent, îndrăgitul artist a decis să se retragă din muzică și, fiind afectat de singurătate, după decesul soției sale, Anastasia, în februarie 2016. Așa că, s-a mutat la un azil pentru bătrâni. Decizia i-a aparținut în totalitate, fiul său Robert fiind cel care suportă cheltuielile și îl vizitează foarte des.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Banner Daniela Gyorfi
image png
banner mara banica png
banner vot png
gabriel cotabita a murit foto facebook jpg
sharon stone profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net