Vica Blochina dezvăluie ce i-a fost cel mai greu de când relația ei amoroasă a devenit mai serioasă. „Sunt un om super liber”
Vica Blochina face un pas important în relație și a luat o decizie importantă. Vedeta recunoaște că nu i-a fost ușor să se mute cu iubitul, deoarece iubește la fel de mult și singurătatea. Ce schimbări a mai făcut în acest an.

Vedeta a vorbit despre schimbările care au apărut în acest an. Viața ei a fost plină de surprize până acum, de la mașină nouă, până la renovări complete în casa ei și mutatul cu iubitul. Vica Blochina a vorbit despre cum se simt toate aceste lucruri care au venit în viața ei, dar a vorbit și despre pasul important făcut în noua ei relație.
O viață nouă pentru Vica Blochina
Blondina nu are timp să se plictisească. Vedeta și-a golit complet apartamentul și a decis să renunțe la tot și să renoveze. Dorește să aibă parte de energii noi, lăsând lucrurile vechi deoparte.
„S-au produs atât de multe schimbări în viața mea în anul acesta și am zis că dacă pot, schimb... adică, practic, foarte multe lucruri noi au venit: și iubit, și mașină nouă, și am zis: Hai să schimb și casa, să fie toată energia nouă în viața mea. Și atunci m-am apucat de renovat, a rămas apartamentul până la șapă, până la zero. Și acum renovăm tot. Am scos tot, până la pereți, ușile, tot, tot, tot! A rămas doar cărămida și șapa pe jos, atât! Totul e nou”, a declarat Vica Blochina pentru Spynews.ro.
Lucrul pe care totuși l-a păstrat este o oglindă veche de 200 de ani, care îi poartă noroc. Mobila și hainele le-a donat, iar acum vrea să o ia de la zero cu apartamentul. Acest lucru face ca energia din casă să se schimbe și recomandă oamenilor să facă acest pas, deoarece tindem să ne atașăm de lucruri.
„Decât câteva tablouri am păstrat, că sunt cu noroc și-mi plac mie foarte mult, tablourile și o oglindă care are peste 200 de ani. Restul, tot, absolut tot nou, inclusiv și băile, tot... efectiv ca și cum am cumpărat o casă nouă. Eu recomand lucrul ăsta pentru că noi suntem oameni care, în general, vor să strângă haine, tot, tot și ne despărțim greu de lucrurile noastre. Energia trebuie să circule.
Eu cred că este de foarte mare ajutor când le dăm, dăruim ce nu mai avem nevoie. Scăpăm de lucrurile vechi, schimbăm energia și intră o energie nouă. Am donat tot din casă, mobilă, inclusiv hainele, nu știu câte zeci de saci de haine am donat, tot ce am putut. Mobila, băile, bucătăria veche, tot am donat”, a mai spus aceasta.
Cum simte Vica Blochina mutarea cu iubitul
De asemenea, vedeta a dat câteva detalii și despre pasul făcut în relația sa. În trecut, a recunoscut că nu este obișnuită cu un partener, ba chiar uitase să-l anunțe pe acesta din timp că va pleca într-o vacanță cu prietenele ei. Acum, este într-un cu totul alt proces, și-a luat hainele și le-a dus la locuința iubitului.
Bărbatul și-a sărbătorit ziua de naștere cu o zi în urmă, iar cu această ocazie au și petrecut împreună, alături de zeci de invitați. Despre mutare, Vica Blochina recunoaște că îi este greu, deoarece s-a obișnuit cu libertatea și cu singurătatea.
„Este ziua lui astăzi. Face 40 de ani și petrecem, avem foarte mulți invitați, vreo 60-70 de persoane. Vin și părinții lui, și mama soacră. Noi ne-am mutat împreună, adică asta e o altă etapă importantă din viața mea. Făcând renovarea la apartament, m-am mutat la el în casă. Pentru mine a fost foarte greu, că nu sunt obișnuită să stau cu cineva non-stop, eu sunt un om super liber și-mi place destul de mult să stau și singură. Pentru mine a fost o încercare mișto”, a mai declarat blondina. A mai declarat Vica Blochina pentru sursa citată.


































