Viorel Lis împlinește astăzi 80 de ani. Ce apel a făcut Oana Lis pe rețelele sociale

Ultima actualizare:

Oana Lis (43 de ani) nu a avut o viață tocmai ușoară în ultimii ani cu soțul ei, Viorel Lis, care a trecut prin mai multe cumpene și probleme de sănătate în ultimii ani.

Dar în ciuda tuturor necazurilor cu care s-a confruntat în ultima vreme, cele ce țin de starea lui de sănătate, Viorel Lis a ajuns azi, pe 19 februarie, la 80 de ani.

Oana Lis se emoționează de câte ori vorbește despre soțul său pe care îl iubește sincer și necondiționat și acum, când a schimbat prexiful și a ajuns la vârsta de 80 de ani, s-a gândit să îi facă niște surprize frumoase. Pentru una dintre ele a făcut apel la cei pe care îi consideră încă prieteni și i-au cunoscut soțul de-a lungul timpului. I-a rugat să se înregistreze cu telefonul, să-i facă fiecare câte o urare de “La mulți ani” fostului edil al Capitalei, pe care Oana să i-o arate apoi și să îi spună de la cine a primit-o! Și asta pentru că Viorel Lis nu mai iese din casă și duce dorul socializării.

Mâine e ziua lui Viorel și face frumoasa vârstă de 80 ani cu ajutorul lui Dumnezeu care lucrează prin oameni.  Vă rog pe cine simte să facă asta, cine poate cu telefonul pe care îl are, să-i postați aici în comentarii sau în mesaj privat, o urare printr-un mesaj filmat video, poate cu ce amintire aveți cu el, despre el și eu mâine dimineață i le arăt pe toate. Cred că s-ar bucura maxim să afle că lumea se mai gândește la el, așa că vă mulțumesc anticipat! Deci Video, vă rog, să vă vadă!!!!”,  a fost rugămintea pe care Oana Lis a făcut-o publică pe rețelele de socializare. 

Ce mesaj a transmis Viorel Lis!

Din patul său de acasă, foarte lucid și cu mintea limpede, Viorel Lis a transmis un mesaj pentru emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV, în luna septembrie a anului trecut, atunci când Oana Lis a fost invitată în platou!

„Bună, Brancu! Îmi pare bine că te-ai gândit la mine! În ultimul timp nu am mai putut și nu am mai vrut să ies cu niciun interviu. E adevărat, lumea se întreabă ce e cu mine, au apărut multe știri că am murit, că nu mai trăiesc, că sunt foarte bolnav, că sunt internat, că sunt la terapie intensivă, dar totuși, Dumnezeu m-a ajutat! Am trecut prin toate! Am trecut prin multe, multe! Am avut operație de colecist, infarct, adică operație pe inimă, paralizie parțială, picioarele m-au cam lăsat. Acum încerc să îmi revin!

Oricum, mintea mi-a rămas trează,  adică gândesc și văd lucrurile așa cum sunt, nu am nicio problemă! Toate discuțiile pe cale le-a avut Oana cu presa sunt despre mine și sănătatea mea dar sunt sigur că pot să particip și la altfel de interviuri, să discut despre probleme politice, economice, care se întâmplă la ora actuală în țară și în lume. Oricum, în același timp vreau să îți spun că îmi aduc aminte de petrecerile VIP unde ne întâlneam, unde ne întâlneam cu multe personalități, care multe dintre ele la ora actuală nu mai sunt, îmi aduc aminte și nu voi uita niciodată acele întâlniri. 

Ce pot să spun! Asta este viața mea! La ora actuală nu pot decât să fac exerciții ca să încerc să mă ridic în picioare. E foarte greu pentru mine și sper să mă refac cât de cât cu ajutorul lui Dumnezeu ca să pot măcar să mă deplasez. Îți mulțumesc încă o dată și nu pot decât să-ți spun succes emisiunii tale și mă bucur, încă o dată, mă repet, de faptul că te-ai gândit la mine și că ai dorit foarte mult să mă auzi vorbind! Mulțumesc!”, a fost mesajul pe care Viorel Lis i l-a transmis prezentatorului tv, Cristi Brancu. În tot acest timp Oana Lis l-a priviti cu dragoste și cu lacrimi în ochi.

Cum are grijă Oana Lis de soțul ei

Soția lui Viorel Lis este o adevărată eroină! Oana îl ajută să facă mișcare, exercițiile zilnice, îi dă să mănânce, îl bărbierește și are grijă de el. Iar Viorel Lis este foarte bine îngrijit și nu arătă așa rău cum se zvonea la un moment dat.

Ce program are Viorel Lis

De asemenea, soția fostului edil al Capitalei  a mărturisit care este programul zilnic al lui Viorel Lis de când acesta este bolnav și imobilizat la pat pentru că nu mai poate umbla deloc singur prin casă.

Depinde! În fiecare zi, uneori poate să îi fie mai rău, să aibă tensiunea mică sau mare și atunci nu poate să facă nimic, stă pur și simplu și se uită la televizor. Dar când e mai ok face exerciții, lucrez cu el, avem kinetoterapeut care vine acasă. Am comandat special o bandă elastică, cum ne-a zis kinetoterapeutul, pentru că atunci când stai foarte mult în pat îți pierzi din musculatură și el luptă, vrea ca să se miște, să fie cât mai bine! E puțin trist, e adevărat, în poze, când mă uit la el, la fața lui, dar era puțin supărat că era neras și netuns dar îi stă bine. Așa l-am cunoscut eu pe el, cu barbă era! Și lucrez cu el! Stă în pat, ușor! Atât de fericită am fost că îi trecuseră bubele de pe picioare și după aia a venit beleaua asta cu hemipareza pe picior, de nu se mai poate mișca ok.

Una peste asta! Este o vârstă! E normal la anii aștia să te aștepți că se degradează corpul și apar probleme, dar atunci când te întâlnești cu problemele, știu că lumea mă mai condamnă și că mă plâng însă este foarte greu! Mai ales când ții la cineva și îl vezi că se chinuie și nu știi ce să faci, ce tratamente! Are dureri, nu poate să ia anumite pastile! E o presiune pe umerii tăi care uneori te copleșește și de aceea am cerut ajutor, de aia vorbesc despre asta. Poate o mie mă judecă dar dacă doi mă ajută cu un sfat este ok! (...) Și la înmormântarea lui Viorel o să vin machiată! Mie îmi dă o stare de bine să mă mai aranjez dar cu mâinile astea și cu unghiile făcute eu îl spăl și am grijă de el!”, a mai povestit Oana Lis, anul trecut, în emisiunea lui Brancu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
banner oana lis png
banner elena merisoreanu png
cub mihaela cernea png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net